HC Dobrogea Sud, victorie în Cupa României
HC Dobrogea Sud s-a calificat aseară în sferturile de finală ale Cupei României la handbal masculin. Constănțenii au învins în Sala Sporturilor pe CSM București, cu scorul de 28-24. În următoarea fază a competiției, trupa de pe litoral va juca pentru un loc în careul de ași cu CSM Bacău.
Meciul dintre HC Dobrogea Sud şi CSM Bucureşti a fost dominat de jucătorii antrenaţi de George Buricea încă din primele sale minute, semn că aceștia și-au învățat lecția după remiza din weekend cu CSU Suceava. Chiar dacă în primele zece minute bucureștenii s-au aflat în avantaj pe tabela de marcaj, HCDS a preluat conducerea și a intrat la cabine cu scorul de 16 la 14.
Constănțenii au continuat să exercite presiune asupra adversarilor lor și în actul secund, ducând avansul la șase goluri, scor 26 la 20 în minutul 48. Cum soarta partidei a fost pecetluită, tehnicianul constănțenilor și-a permis să ruleze toți jucătorii avuți la dispoziție.
S-a încheiat 28 la 24 pentru HC Dobrogea Sud, care s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României.
„Suntem foarte fericiți, am câștigat și obiectivul nostru este să ajungem la Final Four și după meci suntem fericiți că ne-am descătușat și a fost o victorie clară”, a declarat Alexandru Andrei, HC Dobrogea Sud Constanța.
„Sunt fericit, mulțumit. Mi-a fost frică de acest meci pentru că venea după un egal, după un meci prost. Mi-am simțit jucătorii la antrenament destul de supărați, fizic jos, psihic și mai joi și mi-a fost frică. Dani Vasile care este portarul nostru de bază, accidentat la spate, încă doi cu gripă și am vorbit cu ceilalți opt care au mai rămas și dăm tot ce putem pe teren ca apoi să ne putem privi în ochi și se spunem că am făcut tot ce am putut să îndeplinim obiectivul. Nu se poate, ne strângem mâna. Dar haideți să dăm tot pe teren. Și au dat tot ce au putut pe teren. Pentru asta le mulțumesc. Și cu bune și cu rele, dar sunt fericit că suntem pe drumul cel bun din punct de vedere al determinării. Asta îmi doresc cel mai mult”, a declarat George Buricea, antrenor HC Dobrogea Sud Constanța.
În faza următoare a Cupei României, HC Dobrogea Sud Constanţa, finalista ultimei ediţii a competiţiei, va juca în deplasare cu CSM Bacău.