Farul, debut de foc în play-off
La două săptămâni după victoria care i-a netezit drumul către play-off-ul Ligii Întâi, Farul Constanța întâlnește din nou pe FCSB. De data aceasta miza este o clasare cât mai bună, mai ales că Hagi a anunțat că își dorește un loc pe podium și o eventuală participare în cupele europene la finalul sezonului. De partea cealaltă, bucureștenii au nevoie de victorie dacă vor să nu își compromită complet șansele la titlu.
Farul Constanța s-a calificat în primele șase echipe al campionatului, însă „marinarii” vor mai mult de la play-off-ul Ligii Întâi. Fotbaliștii pregătiți de Gheorghe Hagi, în frunte cu căpitanul Ionuț Larie, speră să termine la finalul sezonului pe un loc de cupe europene.
„Un prim obiectiv a fost îndeplinit. Ne doream toți să ajungem aici, în play-off, dar munca noastră nu se oprește aici. Continuăm să muncim zi de zi și un nou obiectiv cred că este clasarea pe un loc care să ne aducă în cupele europene”, a declarat Ionuț Larie, Farul Constanța.
Misiunea Farului începe cu o confruntare extrem de dificilă, contra FCSB-ului, formație pe care a învins-o în urmă cu numai două săptămâni, chiar pe Arena Națională, cu scorul de 2-0. Acel succes le-a netezit drumul „marinarilor” către play-off, însă acum situația este complet diferită. Iar acest lucru îl știe și Gheorghe Hagi, care vrea să îl mai învingă o dată pe finul Gigi Becali.
„Va fi greu pentru că am câștigat acum două săptămâni acolo și e greu ca FCSB să piardă cu aceeași echipă de două ori la rând într-un timp foarte scurt, dar nu este imposibil. Noi mergem să ne facem jocul și să-l repetăm pe cel precedent de acolo și să venim cu toate punctele acasă”, a mai declarat Ionuț Larie, Farul Constanța.
„O deplasare cu FCSB foarte grea. O echipă talentată, așa cum am spus și data trecută, care are foarte mult talent, care are ambele faze foarte bune, jucători foarte talentați, de tehnică și viteză. Trebuie să ne impunem și trebuie să avem capacitatea să încercăm să fim mai buni ca ei. Meciul greu din toate punctele de vedere. Dar și un meci frumos în care, cred eu, că fiecare jucător e motivat, toți suntem motivați și sperăm să-o facem mai bine ca ei. Adversarul e foarte bun, are calitate mare și sperăm să ne autodepășim și să facem un meci foarte bun”, a declarat Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanța.
Înaintea partidei din această seară, FCSB se afla pe locul secund în clasamentul play-off-ului, cu 31 de puncte, în timp ce „marinarii” se aflau pe 4, cu 24 de puncte.
FCSB – Farul Constanța, contând pentru prima etapă a play-off-ului Ligii Întâi la fotbal, se joacă pe Arena Națională, cu începere de la ora 21.00.