Farul, doar remiză la Mioveni
Continuă problemele în ofensivă pentru Farul Constanța. „Marinarii“ au obținut doar un punct ieri, din remiza de pe terenul celor de la CS Mioveni încheiată cu scorul de 1-1. Este al doilea pas greșit consecutiv făcut de formația de pe litoral în lupta pentru locurile de play-off în Liga Întâi.
Obligată să câștige pentru a recupera din punctele pierdute în runda precedentă, contra Chindiei Târgoviște, Farul a început prost și partida cu CS Mioveni, din etapa cu numărul 25 a Ligii Întâi.
„Marinarii“ s-au văzut conduși pe tabela de marcaj în minutul 20 după golul înscris de Scarlatache. O dată cu trecere timpului aceștia au început să controleze jocul din teren și au restabilit egalitatea chiar înaintea pauzei prin Adrian Petre.
Actul secund s-a desfășurat sub dominarea categorică a elevilor lui Gheorghe Hagi, însă aceștia n-au mai reușit să fructifice nici una dintre ocazii avute la poarta Mioveniului. S-a încheiat nedecis, scor 1-1, rezultat care nu îi avantajează deloc pe constănțeni, care sperau să se desprindă din plutonul formațiilor care luptă pentru un loc de play-off.
În urma acestui rezultat, Farul se menține pe locul 6 al clasamentului Ligii Întâi, cu 36 de puncte, însă și un meci mai puțin disputat față de principalele urmăritoare, Rapid București și FC Argeș. În runda următoare, „marinarii“ vor juca pe teren propriu, sâmbătă, contra Voluntariului, formație aflată pe poziția a treia în Liga Întâi.