Urări de la „marinari”
Anul 2021 a fost unul cu totul special pentru fotbalul constănțean. Viitorul lui Gheorghe Hagi a fuzionat cu echipa fanion a orașului și au format astfel Farul Constanța. La ceas de sărbătoare, „marinarii” au ținut să le transmită mesajele lor suporterilor care le-au fost alături în orice moment în acest sezon.
„Multă sănătate, în primul rând. Le mulțumim că sunt alături de noi la fiecare meci, chiar dacă jucăm în deplasare, chiar dacă jucăm acasă și sărbători fericite”, a declarat Dina Grameni, Farul Constanța.
„În primul rând, le mulțumim că au fost alături de noi la meciurile de acasă și chiar și în cele din deplasare. Sperăm ca la anul să fie la fel, alături de noi și această pandemie să dispară sau să poată veni în număr mai mare. Iar de sărbători, le urez multă sănătate și fericire alături de cei dragi”, a declarat Ionuț Larie, Farul Constanța.
„Eu îi doresc în număr cât mai mare la stadion alături de noi, atâta timp cât pandemia ne va permite. Cred că un atu important în primele cinci meciuri câștigate pe teren propriu a fost chiar prezența publicului în tribună. Pentru că a fost o presiune extraordinară, noi nu eram obișnuiți cu o presiune atât de mare a galeriei noastre pe adversari. Ne dorim să fie alături de noi și împreună să trecem cu bine de această pandemie și să ne revedem sănătoși”, a declarat Gheorghe Popescu, președinte Farul Constanța.