Farul încheie anul cu o victorie
Farul Constanța a încheiat anul cu o victorie în Liga Întâi. „Marinarii“ au câștigat aseară cu 2-0 meciul cu Dinamo București și au urcat pe loc de play-off. Constănțenii au intrat acum în vacanță și urmează să se reunească la începutul anului viitor, când sunt programate ultimele nouă etape din sezonul regulat.
Farul a început în forță ultimul meci al anului în Liga Întâi și la mijlocul primei reprize și-a trecut în cont primele ocazii de a marca.
Golgheterul Betancor a fost găsit excelent cu o pasă în careu, însă execuția spaniolului a lovit bara. La nici cinci minute, același atacant a tratat superficial o poziție de „singur cu portarul“ și i-a permis lui Eșanu să respingă incredibil. Dinamo putea da lovitura în finalul primei reprize, la singura ocazie de poartă, însă Aioani a avut un reflex de zile mari și a păstrat tabela neschimbată.
La scurt timp după revenirea în repriza a doua, „marinarii“ au reușit să treacă până la urmă în avantaj, după o fază la care apărarea lui Dinamo și-a arătat din nou limitele. Betancor a înscris după o lună de secetă și a urcat din nou pe prima treaptă în clasamentul golgheterilor. Ganea a dublat avantajul echipei sale după doar trei minute iar soarta partidei a fost stabilită.
Ultima fază a meciului i-a aparținut lui Ghiță, care a trimis cu capul balonul în transversala porții, iar apoi Eșanu a reușit să respingă de pe linia porții cu un ultim efort. S-a încheiat 2-0 pentru Farul, care va încheia anul pe loc de play-off, devansând Rapidul grație golaverajului.
Cu nouă etape rămase de disputat din sezonul regulat, Farul Constanța încheie anul 2021 pe locul șase la clasamentului Ligii Întâi, cu 32 de puncte, și a doua cea mai bună defensivă, cu doar 13 goluri primite în 21 de partide.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

