Farul vrea să încheie anul cu o victorie
Farul Constanța și Dinamo București vor închide în mod oficial meciurile din 2021 din Liga Întâi. Cele două formații se vor întâlni în această seară, de la ora 20 și 30 de minute, în ultimul meci al anului. Ambele formații au ca obiectiv victoria pentru a nu se îndepărta de obiectivele fixate pentru acest sezon.
Farul Constanța poate termina anul pe loc de play-off în Liga Întâi. Condiția este însă ca „marinarii“ să învingă pe Dinamo București în ultimul meci oficial din 2021, chiar în „Groapă“. Cele două formații vor fi adversare în cadrul etapei cu numărul 21 a campionatului și au ca obiectiv victoria pentru a se menține în cursa pentru îndeplinirea obiectivelor fixate pentru acest sezon competițional.
Constănțenii n-au trecut nici acum peste ultimele două partide, când au pierdut în fața lui Sepsi și a campioanei CFR Cluj
după ce au dominat luptele din teren, însă au ratat pe bandă rulantă.
Înaintea partidei din această seară, ultima a anului în Liga Întâi, Farul se află pe locul 7, cu 29 de puncte, la trei lungimi de zona locurilor de play-off. De partea cealaltă, Dinamo are cea mai slabă defensivă din campionat și este penultima în clasament, cu doar 12 puncte.
Dinamo București – Farul Constanța, din cadrul etapei a XXI-a a Ligii Întâi, se joacă în Capitală de la ora 20:30.