Doi „delfini” la naționala României
Selecționerul naționalei de handbal masculine a României a decis deja lotul lărgit pentru prima fază a preliminariilor mondialelor din 2023, incluzând aici și pregătirea din luna decembrie. Printre jucătorii convocați de Xavier Pascual se numără și doi de la HC Dobrogea Sud.
Portarul Daniel Vasile, internațional de seniori al României, și extrema dreaptă Ionuț Nistor, căpitanul lui HC Dobrogea Sud, au fost convocați de selecționerul naționalei de handbal masculin a României, Xavier Pascual, în lotul lărgit pentru următoarea perioadă de pregătire a tricolorilor. Este vorba de partidele de la Trofeul „Carpați”, de pe 28 și 29 decembrie, de la Cluj-Napoca, care se va disputa în sistem Final Four și la care au confirmat deocamdată participarea Elveția și Iranul.
Apoi, în perioada 7-9 ianuarie 2022, tot la Cluj-Napoca, va avea loc turneul preliminar de calificare la mondiale, la care naționala pregătită de Xavier Pascual va întâlni selecționatele din Israel, Cipru și Moldova.
Până la aceste acțiuni ale echipei naționalei, cei doi jucători ai HC Dobrogea Sud își concentrează întreaga atenție pe ultimele meciuri pe care echipa le are de disputat în finalul acestui an în Liga Zimbrilor.