HCDS, șapte din șapte
George Buricea a debutat cu o victorie în cariera de antrenor principal al HC Dobrogea Sud. Constănțenii au câștigat ieri disputa cu CSM Focșani și își păstrează parcursul perfect pe teren propriu în acest sezon. Șapte victorii din șapte partide jucate „acasă“ are HCDS în toate competițiile jucate.
Rămași fără antrenor principal după plecarea neașteptată a lui Djordje Cirkovic, handbaliștii de la HC Dobrogea Sud au trecut cu bine peste șocul despărțirii și intrat foarte motivați în partida cu CSM Focșani, din etapa a 11-a a Ligii Zimbrilor.
George Buricea, aflat la primul meci din carieră în postura de antrenor principal, a reușit să își așeze perfect echipa în teren, astfel că, la pauză, tabela indica scorul de 13 la 7 pentru HCDS. La adăpostul celor șase goluri avans, constănțenii și-au permis să mai reducă din turație și să le permită focșănenilor să iasă mai mult joc. Aceștia au făcut-o, însă insuficient, astfel că avansul s-a păstrat până la final iar partida s-a încheiat cu scorul de 26 la 20 pentru HC Dobrogea Sud.
În urma acestui succes formația de pe litoral a bifat a șaptea victorie acasă din tot atâtea posibile în toate competiții în care a jucat în startul acestui sezon. Grație punctelor astfel câștigate, constănțenii se mențin pe a doua treaptă a podiumului în Liga Zimbrilor, având 28 de puncte după 11 etape disputate.
În runda următoare, pe 25 noiembrie, HC Dobrogea Sud joacă în deplasare, în Ardeal, pe terenul celor de la Universitatea Cluj.