Se retrage Horia Tecău?
Horia Tecău și Kevin Krawietz au debutat cu stângul la ediția din acest an a Turneului Campionilor, ce are loc la Torino. Cei doi au fost învinși în două seturi de principalii favoriți, însă păstrează șanse la primele două locuri în grupa verde. Știrea sfârșitului de weekend a fost însă alta. Potrivit unor informaţii care circulă pe reţelele de socializare, Horia Tecău se va retrage din cariera de jucător profesionist la sfârșitul acestui an.
Horia Tecău și germanul Kevin Krawietz au fost învinși în primul meci din Grupa Verde de la Turneul Campionilor. Perechea româno-germană a cedat după două seturi identice, adjudecate cu scorul de 6-4 de principalii favoriți ai întrecerii de la Torino, croații Nikola Mektic și Mate Pavic, după o oră și 18 minute de joc.
Următorul meci al lui Tecău și Krawietz la Turneul Campionilor este programat marți, împotriva lui perechii formate din Ivan Dodig și Filip Polasek.
După înfrângerea de duminică, fanii lui Horia Tecău au mai primit o veste proastă. Potrivit unor informaţii care circulă pe reţelele de socializare constănțeanul ar fi declarat la Torino că se retrage din cariera de jucător după Turneul Campionilor.
În cariera sa, Horia Tecău, fost numărul 2 mondial în clasamentul de dublu, a câştigat 38 de trofee, dintre care trei de grand slam, Wimbledon, în 2015, US Open, în 2017, ambele în echipă cu olandezul Jean-Julien Rojer, şi Australian Open la dublu-mixt, în 2012, împreună cu americanca Bethanie Mattek-Sands. Tot cu Rojer, el a cucerit trofeul la Turneul Campionilor, în 2015, iar cu Florin Mergea a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.
În acest an, Tecău a disputat patru finale împreună cu germanul Kevin Krawietz, însă numai una singură a fost câștigată, cea de la Halle. De altfel, indiferent de decizia luată de Horia Tecău în privința retragerii, colaborarea dintre cei doi va lua sfârșit după Turneul Campionilor.