Simona Halep s-a calificat în semifinale la Transylvania Open
Simona Halep, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în semifinalele turneului de categorie WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-1, 6-1, pe Jaqueline Cristian, locul 105 WTA, beneficiară a unui wildcard, scrie news.ro.
Cristian a abordat curajos meciul cu titrata ei adversară. A încercat să joace lung, să o împingă pe Halep cât mai departe de linia de fund a terenului. Principala favorită a reuşit să contracareze această tactică şi să o mişte pe Jaqueline, să o facă să lovească din alergare, situaţie în care rivala ei a pierdut controlul loviturilor. În plus, jucătoarea de 23 de ani a greşit mingi uşoare şi s-a văzut repede condusă cu 0-3.
După ce a salvat o minge de 0-4, pe propriul serviciu, Cristian a pus şi ea un ghem pe tabelă. Unghiurile "desenate" de ea pe teren s-au deschis mai mult şi Halep a început să greşească mai des. Jaqueline a avut trei mingi de break la 1-3, dar Halep le-a anulat servind bine şi a rămas în avantaj de trei ghemuri. Cristian a revenit de la 0-40 în ghemul următor, dar ghemul a mers în dreptul Simonei, care imediat a închis setul cu serviciul, 6-1, după 33 de minute.
Simona Halep nu a strălucit vineri, dar a ştiut să profite de slăbiciunile adversarei sale. Jaqueline a continuat să joace oscilant în setul al doilea. Ici-colo câte o reuşită, urmată de serii de erori neforţate (46 de erori neforţate, faţă de 14 Halep, 8-7, la lovituri câştigătoare). Ea a luat primul ghem al setului, Halep pe următoarele şase, încheind meciul cu 6-1, după 67 de minute de joc.
Fostul lider WTA va evolua în penultimul act cu jucătoarea britanică Emma Răducanu, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 3, sau cu Marta Kostiuk din Ucraina, locul 55 WTA şi cap de serie numărul 6. Acest meci urmează să se desfăşoare pe terenul central de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu de 10.100 dolari şi cu 110 puncte WTA. Jucătoarele eliminate în sferturi primesc un premiu de 5.800 de dolari şi 60 de puncte WTA.
Sursă foto: Digi Sport