Victorie dramatică pentru BC Athletic
Dramatismul a fost la el acasă aseară, la confruntarea dintre BC Athletic și CSM Galați, partidă restanță din etapa a doua a Ligii Naționale la baschet masculin. „Gladiatorii din Tomis” au obținut cea de a patra victorie stagională după ce au disputat și o repriză suplimentară de prelungiri.
După trei victorii în patru etape disputate în acest start de campionat, „Gladiatorii din Tomis” porneau cu prima șansă la victorie în fața codașei clasamentului, CS Municipal Galați. Calculele hârtiei s-au respectat până la finalul sfertului al treilea, când elevii pregătiți de Alexandru Olteanu conduceau pe tabela de marcaj cu opt puncte. Din acel moment relaxarea și-a făcut simțită prezența, iar oaspeții au profitat din plin de acest lucru.
Au recuperat punct cu punct, astfel că la ultimul fluier tabela indica egalitate, scor 71 la 71. S-a trecut astfel prelungiri, iar constănțenii aveau deja frisoane numai la gândul că în urmă cu cinci zile au suferit prima înfrângere din campionat tot după o astfel de partidă.
Dramatismul a atins cote maxime pe parchetul Sălii Sporturilor din Constanța în momentul în care egalitatea a persistat și după prima repriză suplimentară, astfel că jocul a trebuit să continue. Abia la finalul celei de-a doua reprize de prelungiri gazdele au reușit să își adjudece cu mari emoții victoria, cu scorul de 88 la 87.
Omul meciului a fost desemnat Vlad Corpodean, care a reușit 20 de puncte, urmat îndeaproape Max Darling și Devante Wallace. De altfel, Darling și-a trecut în cont și un double-double, el reușind 19 puncte și 15 recuperări.
În urma acestui rezultat, BC Athletic a urcat pe podiumul clasamentului, cu 9 puncte după cinci meciuri disputate. În etapa următoare, programată duminică, formația de pe litoral întâlnește tot pe teren propriu pe CS Municipal 2007 Focsani, cu începere de la ora 17.00.