Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Irina Begu joacă în turul al treilea al turneului de la Indian Wells
Simona Halep, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 11, Sorana Cîrstea, locul 40 WTA şi cap de serie numărul 32, şi Irina Begu, locul 61 WTA, vor evolua, duminică şi luni, în turul al treilea al turneului de la Indian Wells.
Halep va juca, luni, nu înainte de ora 01.00, cu Aliaksandra Sasnovici din Belarus, locul 100 WTA. Acesta este al treilea meci de pe Stadium 2, după două partide de simplu masculin, prima fiind programată duminică, de la ora 21.00.
Pe Stadium 1 se întâlnesc Sorana Cîrstea şi ucraineanca Elina Svitolina, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 4. Acesta este al doilea meci al zilei de pe principala arenă de la Indian Wells, după o partidă de simplu feminin, care începe la ora 21.00.
Pe Stadium 4, Irina Begu evoluează cu americanca Shelby Rogers, locul WTA. Întâlnirea lor este a doua, după un meci de dublu feminin, programat tot de la 21.00.
Sursă foto: news.ro