Gladiatorii revin în Sala Sporturilor
BC Athletic Constanța joacă miercuri primul meci pe teren propriu din actuala stagiune a Ligii Naționale de baschet masculin. Învingători la debut în fața la CSU Sibiu, „gladiatorii din Tomis“ vor să repete succesul din prima rundă și contra celor de la Municipal Galați.
BC Athletic are parte de un start de sezon perfect. Constănțenii au trecut de Rapid București în primul tur al Cupei României, iar în weekend au învins pe CSU Sibiu după o pauză de zece ani. Ei vor să repete evoluția bună de până acum și miercuri, când vor juca pentru prima dată în fața propriilor suporteri într-o partidă din campionat. „
Gladiatorii din Tomis“
vor evolua în compania celor de la Municipal Galați, formație care a pierdut la debut, la doar două puncte diferență, în fața celor de la Municipal Ploiești. Partida dintre BC Athletic Neptun Constanța și Municipal Galați, contând pentru etapa a doua a Ligii Naționale la baschet masculin se joacă miercuri seară, în Sala Sporturilor din Constanța, cu începere de la ora 19.