Simona Halep iese din top 10
Inevitabilul s-a produs pentru Simona Halep. Din cauza accidentărilor, care au ținut-o departe de terenul de tenis în ultimele patru luni, constănțeanca va ieși la începutul săptămânii viitoare din Top Ten WTA, după o mai bine de șapte ani și jumătate. Halep și-a anunțat revenirea în circuit la turneul de la Montreal, care va debuta sâmbătă.
Simona Halep va ieși săptămâna viitoare din Top 10 WTA, unde era de mai bine de șapte ani și jumătate, și va cădea până pe locul 13.
Căderea constănțencei în ierarhia mondială a fost cauzată de lunga perioadă de inactivitate cauzată de problemele medicale.
Pe 12 mai, în timpul partidei cu Angelique Kerber din cadrul întrecerii de la Roma, ea a suferit o ruptură la gamba stângă. Din cauza acesteia, Halep a ratat mai multe turnee importante, printre care și două Grand Slam-uri.
Prezentă la Cluj, pentru Winners Open, singurul turneu de categorie WTA din România, Simona Halep a anunțat că își propune să revină cât de curând posibil în Top 10.
Constănțeanca a primit un wild-card din partea organizatorilor turneului de la Montreal, acolo unde s-a impus de două ori în cariera sa, în 2016 și 2018. Aceasta ar fi prima competiție la care Halep va lua parte după aproape trei luni de pauză și care va debuta la sfârșitul acestei săptămâni.
După Montreal, ea se va muta în Statele Unite ale Americii, unde va participa la turneul de la Cincinnati, care este programat între 14 și 22 august.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

