HC Dobrogea Sud a sunat adunarea
După aproape o lună de pauză, handbaliștii de la HC Dobrogea Sud s-au reunit la începutul acestei săptămâni în formulă completă. Constănțenii au la dispoziție aproximativ 30 de zile pentru a pregăti noul sezon competițional, în care și-au programat și un cantonament în Serbia. Primul meci oficial este pe 25 august, contra lui Dinamo București, în Supercupa României.
HC Dobrogea Sud a dat luni seară startul pregătirilor pentru noul sezon. 20 de jucători s-au prezentat la primul antrenament condus de Djordje Cirkovic și George Buricea în Sala Sporturilor, după revenirea din vacanță. Printre ei s-au regăsit și cei șase jucători transferați în această vară la echipă, bosniacul Marin Vegar, slovenul Leon Rašo, croatul Marko Buvinic, sârbul Strahinja Stankovic și românii Liviu Caba și Mihai Loghin.
Urmează 14 zile de pregătire la Constanța, cu alergare dimineață la stadionul Farul și antrenamente după-amiază. „Delfinii” vor pleca apoi în Serbia pentru un cantonament de două săptămâni, urmând să susțină și patru meciuri amicale
„Noi începem astăzi să lucrăm împreună. Dar am făcut program acum. În ultimele 14 zile, băieții au avut un program și fiecare a făcut individual. Avem șase jucători noi. Avem mai multe opțiuni în atac și va fi mult mai ușor în atac. La apărare trebuie să lucrăm de la zero. Dar mi se pare că avem o echipă mult mai bună decât anul trecut. Cea mai mare problemă a noastră acum este timpul”, a declarat Djordje Cirkovic, antrenor HC Dobrogea Sud
„O echipă întinerită foarte mult, în primul rând, cu jucători ambițioși. Abordăm cu optimism noul sezon. Suntem fresh după o pauză binemeritată. Avem o echipă întinerită și, chiar dacă a mai scăzut puțin din experiența și maturitatea jocului, sunt convins că dorința de afirmare a tinerilor va compensa acest lucru. Avem o lună la dispoziție să ne pregătim bine și să ajungem în cea mai bună formă la Supercupa cu Dinamo și primul tur din Europa League”, e declarat Rudi Stănescu, președinte HC Dobrogea Sud
Pe 25 august, HC Dobrogea Sud se va bate cu Dinamo Bucureşti pentru Supercupa României, iar două zile mai târziu, echipa constănţeană va juca, în deplasare, cu CSM Bucureşti, în runda inaugurală a noii stagiuni a Ligii Naţionale. La sfârșitul lunii august este programată și prima manşă a turului I preliminar al Ligii Europene, în cadrul căreia HC Dobrogea Sud va întâlni în deplasare, formația ungară Csurgoi.
„Important este ca noi să fim în formă bună la ora meciului și să trecem.Pentru că anul acesta chiar ne dorim grupele”, a mai declarat Rudi Stănescu, președinte HC Dobrogea Sud.
În ultimul sezon competițional, HC Dobrogea Sud a terminat pe lotul în Liga Națională de handbal masculin și a jucat finala Cupei României, pierdută în fața lui Dinamo București.