Meci de retragere pentru Alex Filip
Programat inițial pentru vara anului trecut și amânat ulterior din cauza accidentării adversarului, meciul de retragere al lui Alex Filip va avea loc la finele săptămânii viitoare. Unul dintre cei mai prolifici luptători din galele sporturilor de contact, el îl va înfrunta pe georgianul Levan Guruli. Confruntarea are loc în cadrul ediției a șasea a galei OSS Fighters, ce se desfășoară în mod tradițional în piațeta Cazino din stațiunea Mamaia.
Cea de a șasea ediție a galei de sporturi de contact OSS Fighters se va desfășura pe 16 iulie, în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia. Cu acest prilej vor urca în ring luptători de top din România și din străinătate.
Marele eveniment al serii va reprezenta ultimul meci din carieră pentru celebrul luptător constănțean Alex Filip, în care îl va întâlni pe georgianul Levan Guruli.
Retragerea luptătorului de la malul mării negre ar fi trebuit să se producă în urmă cu un an, când a fost programată disputa cu Daniel Stefanovski, însă macedoneanul s-a retras în ultimul moment după o accidentare gravă suferită la un antrenament.
În ceea ce privește confruntarea de săptămâna viitoare, Levan Guruli este un luptător de top, ce își are rezidența în Grecia și care are peste 70 de partide la activ.
Pe lângă Alex Filip, în gala de pe 16 iulie vor mai urca în ring și alți luptători cunoscuți din România, precum Bogdan Stoica, Cristian Ristea, Amansio Paraschiv sau Alexandru Radnev.
Ediția a șasea a Galei OSS Fighters va cuprinde 11 partide, printre care și un meci de arte marțiale mixte.