Farul și Viitorul fuzionează luni
Fotbalul constănțean intră de luni, în mod oficial, într-o nouă eră. Oficialii Viitorului au anunțat la finalul acestei săptămâni că vor lansa cel mai amplu proiect fotbalistic de la malul mării, „Împreună suntem mai puternici”. - prin care ne dorim să fim cei mai buni.
Cel mai așteptat eveniment al verii pentru fotbalul constănțean, fuziunea dintre FC Viitorul și FC Farul, va deveni realitate începând de săptămâna viitoare.
Din fericire pentru suporterii de la malul mării, conducătorii celor două cluburi, împreună cu reprezentanții autorităților locale, au ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte noua entitate fotbalistică de la Constanţa.
Anunțul a fost făcut de către oficialii lui FC Viitorul, prin intermediul unui comunicat de presă, care au adăugat că numele proiectului este unul sugestiv pentru fotbalul constănțean: „Împreună suntem mai puternici”.
La evenimentul de lansare, care va avea loc luni, vor participa, alături de toți cei implicați în acest proiect, numeroase legende ale fotbalului constănțean, precum și reprezentanți ai suporterilor de la malul mării.
Cel mai probabil, Farul va fi numele sub care va funcționa noul club al Constanței, iar antrenor principal va fi chiar Gheorghe Hagi, care ar reveni astfel pe banca tehnică după o pauză de un an.