Miroslav Popov continuă la Phoenix
Phoenix CSU Simona Halep Constanța are planuri mari pentru viitorul sezon în Liga Națională de baschet feminin. Iar pentru asta formația de pe litoral își pregătește de pe acum lotul de jucătoare. Până să anunțe primele transferuri, oficialii constănțeni s-au înțeles cu Miroslav Popov pentru ca acesta să continue proiectul început la Phoenix în urmă cu aproximativ patru luni cu care a reușit cea mai bună clasare din istoria clubului.
Phoenix CSU Simona Halep mizează pe continuitate în drumul spre marea performanță. Oficialii formației constănțene au anunțat miercuri că s-au înțeles cu antrenorul sârb Miroslav Popov pentru prelungirea contractului cu încă un sezon și continuarea proiectului demarat la începutul anului.
Instalat pe banca tehnică într-un moment în care echipa traversa o perioadă nevastă, Popov a reușit să revitalizeze formația de pe litoral în mai puțin de o lună.
Mai mult decât atât, grație rezultatelor obținute, constănțencele au terminat ultima ediție a Ligii Naționale de baschet feminin pe locul 6, bifând astfel cea mai bună performanță din scurta istorie a clubului.
În vârstă de 63 de ani, Miroslav Popov este cel mai prolific antrenor din baschetul românesc. El este singurul tehnician care a reușit să câștige un trofeu European cu o formație din Liga Națională, după cele două succesuri în Liga Europei Centrale cu CSU Alba Iulia.