dobroge.tv

Live

Ultimul test pentru tricolorii mici

08 iunie 2021
Publicitate

Naționala sub 23 de ani a României, din care fac parte și patru jucători de la FC Viitorul, a intrat în linie dreaptă cu pregătirea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. „Tricolorii” mici vor disputa în această seară, de la ora 21.00, o nouă partidă amicală, contra selecționatei similare a Australiei. România debutează la Olimpiadă pe 21 iulie.

Naționala de fotbal sub 23 de ani a României pregătește Jocurile Olimpice, în Spania, în cadrul unui cantonament care se va încheia mâine. Finalul stagiului include o nouă partidă de verificare, contra selecționatei similare a Australiei. Amicalul vine la doar trei zile după înfrângerea suferită tot într-un meci test, cu scorul de 1-0, contra Mexicului.

La această ultimă partidă de verificare pe banca tehnică se va afla și antrenorul naționalei mari, Mirel Rădoi, cel care va conduce echipa la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Antrenorul care a pregătit echipa naţională Under 23 a României la meciul cu Mexic, Nicolae Dică, a declarat, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să încheie stagiul cu o victorie în amicalul cu Australia.

În primul rând am vrut ca jucătorii să nu aibă o vacanță foarte lungă, să-i vedem pe jucătorii noi dacă pot face față la meciurile internaționale, la un nivel mai mare, ei fiind născuți în 2002, 2001. Acesta a fost unul dintre obiective. Și, jucătorii pe care noi dorim să-i luăm la olimpiade, pe care îi avem în lot, să vedem cum răspund la cerințele noastre. Pentru că gândirea mea și a lui Mirel este aceeași, despre fotbal. 

Eu sper să obținem o victorie în meciul cu Australia. Am spus-o și după meciul cu Mexic, că băieții au avut o atitudine foarte bună și sunt mulțumit de acest lucru. Îmi doresc mai multă fază ofensivă, să facem mai multe lucruri în ultimii 25 de metri”, a declarat Nicolae Dică, antrenor România U23.

Selecţionata României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 în urma atingerii fazei semifinalelor Campionatului European Under-21 din 2019. România nu a mai participat la turneul olimpic de fotbal din 1964, când tricolorii ocupau locul 5, tot la Tokyo.

România a fost repartizată în Grupa B la Jocurile Olimpice de la Tokyo, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Honduras. Turneul de fotbal din cadrul JO va debuta pe 23 iulie şi se va încheia pe 7 august.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233