HC Dobrogea Sud vrea în European League
HC Dobrogea Sud a încheiat sezonul cu o medalie de bronz în campionat și una de argint în Cupa României, însă în vacanță au intrat doar jucătorii. Conducătorii formației de pe litoral au început deja pregătirea viitoare ediții, iar principal grijă a fost înscrierea în cupele europene.
HC Dobrogea Sud s-a înscris în EHF European League! Dacă sezonul trecut a ratat calificarea în grupele competiției după o dublă dramatică disputată împotriva mult mai titratei formații a celor de la Sporting Lisabona, constănțenii au acum o misiune aparent mai ușoară. Grație bronzului câștigat în campionat, trupa de pe litoral și-a obținut dreptul de a evolua în Cupa EHF.
Calificarea în finala Cupei României, le-a adus însă mai mult constănțenilor: participarea în EHF European League, care nu mai este condiționată acum de un eventual wild-card primit de Dinamo pentru Liga Campionilor. În aceste condiții, conducătorii echipei speră ca în sezonul viitor să aibă șansa de a juca un singur tur preliminar și eventual să fie și cap de serie.
Până atunci, aceștia vor să întâlească lotul pe care îl va avea la dispoziție antrenorul Djordje Cirkovic. Chiar dacă momentan nu a fost anunțat nici un transfer, a fost consemnată însă prima despărțire. După aproape doi ani petrecuți la Constanța, brazilian Fabio Chiuffa și-a încheiat contractul cu HC Dobrogea Sud, principala sa provocare în perioada imediat următoare fiind Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Pentru restul handbaliștilor formației de pe litoral urmează o vacanță până în data de 19 iulie, când este programată reunirea la Constanța. Echipa va pleca pe 1 august într-un cantonament de pregătire, care va fi urmat de câteva jocuri de verificare.
HC Dobrogea Sud și Dinamo ar putea prefața ediția 2021/2022 în Supercupa României. Startul noului sezon este programat la sfârșitul lunii august, când va debuta Liga Zimbrilor.