Tomitanii, fără șanse în SuperLigă
Problemele cu care se confruntă Tomitanii Constanța își pun din ce în ce mai puternic amprenta asupra evoluției echipei în SuperLiga de rugby. Trupa de pe litoral a pierdut din nou în weekend și a ajuns la cea de a cincea înfrângere din tot atâtea partide disputate.
Stadionul „Mihail Naca” din Constanța a găzduit în weekend o nouă partidă a „Tomitanilor” în actuala ediție a SuperLigii de rugby. Din păcate pentru sportivii constănțeni, probleme financiare cu care se confruntă clubul de pe litoral par că nu își vor găsi rezolvare prea curând, iar acest lucru se reflectă mai ales asupra jocului echipei.
Adversară a fost de această dată SCM Timișoara, care nu a avut niciun fel de emoții în a se impune pe litoral. Vicecampioana României a făcut o demonstraţie de forţă, obţinând o victorie previzibilă, cu tot cu bonus ofensiv, la capătul unui joc în care a marcat nu mai puţin de 12 eseuri. La pauza dintre reprize oaspeții au intrat la cabine cu avantaj de 49 la 5.
Scenariul s-a menţinut şi în repriza a doua, cu bănăţenii marcând eseu după eseu. S-a încheiat în cele din urmă 82 la 12 pentru SCM Timișoara, care a bifat a doua victorie din actuala stagiune. De partea cealaltă, ACS Tomitanii Constanța rămâne pe ultimul loc al clasamentului, fără niciun punct la activ.
În runda următoare, echipa constănţeană va juca pe 5 iunie, în deplasare, cu CSA Steaua Bucureşti, ocupanta locului secund în SuperLiga de rugby.