dobroge.tv

Live

Halep s-a retras de la Roland Garros: ''Din păcate, ruptura de la gamba stângă are nevoie de mai mult timp de recuperare''

22 mai 2021
Publicitate

Este oficial! Simona Halep și-a anunțat fanii că s-a retras de la Roland Garros din cauza accidentării suferite la turneul de la Roma. Constănțeanca, a treia jucătoare a lumii, speră să se refacă în timp util pentru Wimbledon și Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Simona Halep încă se resimte după accidentarea suferită la Roma, la mijlocul acestei luni. În urmă cu zece zile constănțeanca a fost nevoită să abandoneze meciul cu Angelique Kerber, din cadrul turneului de la Foro Italico, iar diagnosticul medicilor a fost ruptură la gamba stângă. De atunci, a treia jucătoare a lumii a tot sperat într-o recuperare miraculoasă, însă aceasta nu s-a mai produs. În aceste condițiile, Halep și-a anunțat vineri în mod oficial fanii că a fost nevoită să se retragă de la turneul de la Roland Garros, programat să se desfășoare în perioada 30 mai-13 iunie.

„Cu mare dezamăgire îmi anunţ retragerea de la ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros. Din păcate, ruptura de la gamba stângă are nevoie de mai mult timp de recuperare, iar calendarul este foarte aglomerat.

Retragerea de la un turneu de Grand Slam este împotriva tuturor instinctelor şi aspiraţiilor mele de sportiv, dar este decizia corectă şi singura pe care o puteam lua în acest moment. Gândul că nu voi fi la Paris mă umple de tristeţe, dar mă voi concentra pe recuperare, voi încerca să rămân pozitivă şi să revin pe teren în momentul în care voi fi în siguranţă. Roland Garros 2022, vin! Pe curând!“, a scris Simona Halep pe o rețea de socializare.

Constănțeanca are un titlu de campioană în 2018 la Roland Garros și două finale pierdute în 2014 și 2017. Pe lângă prezența la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Simona Halep speră să fie aptă de joc la Wimbledon, acolo unde este deținătoarea titlului. Întrecerea de pe iarba londoneză este programată peste aproximativ o lună, în intervalul 28 iunie-11 iulie.

Sursă foto: eurosport.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233