dobroge.tv

Live

Simona Halep, în optimile de finală ale Madrid Open

Simona Halep, în optimile de finală ale Madrid Open
02 mai 2021
Redactia DTV
Publicitate

Simona Halep s-a calificat, duminică, în optimile de finală ale turneului de la Madrid, după ce a învins-o, cu scorul de 6-0, 6-4, pe Saisai Zheng din China, locul 57 WTA, scrie news.ro.

Simona Halep a început întâlnirea cu Zheng la fel de bine cum a făcut-o şi în partida anterioară, cu Sara Sorribes Tormo. Dacă în prima manşă, românca a avut o cădere în evoluţie, de la 5-1 la 5-5, care putea deveni periculoasă, duminică, ea avut două astfel de momente. În setul al doilea, Zhang a revenit de la 0-3 la 2-3 şi de la 2-5 la 4-5, dar a reuşit în final să-şi ridice nivelul şi se impună fără probleme totuşi.

Concentrată şi agresivă, Halep a făcut spectacol deseori (19-11 lovituri câştigătoare), dar a şi greşit neprovocat (24 de greşeli neforţate la 23). Zheng a folosit toate loviturile din arsenalul ei pentru a încerca să-i facă faţă campioanei din România. A lovit când plat, când liftat, când mai lung, când scurt, a venit la fileu, dar degeaba. Halep a fost nemiloasă cu jucătoarea din China. Bombardată la retur, mai ales la al doilea serviciu, bombardată în schimburile lungi de mingi, Zhang a fost transformată într-o simplă parteneră de antrenament multă vreme din meci.

Simona Halep a avut de rezolvat câteva mingi de break în debutul partidei, înainte de a pune nouă ghemuri la rând pe tabelă în dreptul ei. După primele şase şi după 34 de minute, Halep a reuşit al doilea "bagel" la acest turneu.

La 6-0, 3-0, Halep şi-a permis câteva momente de relaxare şi Zheng s-a apropiat la 2-3. Jucătoarea din Constanţa a fost generoasă şi când a condus cu 5-2, ratând o minge de meci la 5-3 şi permiţându-i chinezoaicei să se apropie la 5-4. Însă jucătoarea română a pus capăt meciului în ghemul următor, cu 6-4, după aproape 80 de minute de joc.

Halep va evolua în turul următor cu învingătoarea din meciul dintre belgianca Elise Mertens, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 13, şi Elena Rîbakina din Kazahstan, locul 22 WTA.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 34.000 de euro şi 120 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017 şi a mai fost finalistă în 2014 şi 2019.


Sursă foto: news.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233