Farul joacă la Slatina
După ce și-a asigurat și matematic menținerea în Liga a doua, FC Farul se concentrează acum pe pregătirea sezonului următor. Constănțenii joacă sâmbătă, în deplasare, contra celor de la CSM Slatina, o formație deja retrogradată și care nu mai are nici un obiectiv în acest final de sezon.
Cu trei meciuri rămase de disputat în play-out-ului Ligii a doua, FC Farul a scăpat de emoțiile retrogradării. Asta nu înseamnă însă că elevii lui Ianis Zicu se pot relaxa. Constănțenii și-au fixat un obiectiv de moral pentru finalul sezonului, acela de a termina campionatul pe primul loc al grupei în care au fost repartizați.
De asemenea, tehnicianul de la malul mării își dorește să profite de meciurile rămase pentru a începe deja pregătirea viitoarei ediții a Ligii a doua. Astfel, el vrea să le dea șansa să evolueze și jucătorilor care au fost folosiți mai puțin în sezonul regular.
Iar prima ocazie este sâmbătă dimineață, când Farul are programată partida contra celor de la CSM Slatina, formație deja retrogradată în al treilea eșalon. În ciuda acestui aspect, antrenorul Ianis Zicu se așteaptă la o partidă grea pentru elevii săi.
„Este o partidă care nu are foarte mare importanță pentru Slatina. Ei sunt retrogradați matematic, dar aceste jocuri sunt periculoase pentru că, scăzând intensitatea emoțiilor și trăirilor pe care Slatina le avea până acum, sperând la un loc de baraj, vor juca relaxați și atunci echipa este mult mai periculoasă. Dacă ar fi fost în obiectiv și ar fi încercat să prindă loc de baraj, această tensiune pe care ei o aveau puteam să o folosim în favoarea noastră. Dar așa, va fi o partidă grea, pe care sperăm să o câștigăm. Noi avem ca obiectiv să terminăm pe primul loc”, a declarat Ianis Zicu, antrenor FC Farul Constanța.
„Suntem fericiți că am scăpat de orice emoție. A durat trei etape până să reușim să câștigăm prima etapă din play-out. Dar vom aborda la fel, cu seriozitate. Ne dorim să câștigăm acest play-out și vom încerca să dăm cât mai multe goluri și să ne facem ușoară victoria și la final să ne bucurăm împreună”, a declarat Marius Leca, FC Farul Constanța.
Înaintea partidelor din cadrul etapei a V-a a play-out-ului Ligii a doua, FC Farul este liderul Grupei A, cu 36 de puncte. De partea cealaltă, CSM Slatina este deja retrogradată în al treilea eșalon, fiind pe locul șase cu doar 19 puncte, la zece lungimi distanță de poziția care asigură prezența la baraj.
CSM Slatina – FC Farul Constanța este programată să se dispute sâmbătă dimineață, cu începere de la ora 11.00.