FC Viitorul, victorie după două luni
FC Viitorul a spart gheața și a obținut prima victorie după aproape două luni. Constănțenii au câștigat aseară la limită în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, cu scorul de 1-0, și au ieșit pentru moment din zona fierbinte a clasamentului din play-out.
Începutul meciului de la Ovidiu, dintre FC Viitorul și Gaz Metan Mediaș, le-a aparținut oaspeților, care și-au creat primele ocazii de gol. Replica elevilor lui Cătălin Anghel a venit după o jumătate de oră de joc, prin Tsoumou, ale cărui execuții au fost respinse spectaculos de veteranul Pleșca. Echilibrul din teren s-a menținut și în repriza secundă, însă fără ocazii importante de poartă.
O primă fază controversată s-a consumat în minutul 65, după o intervenție dură a lui Ganea, pentru care centralul întâlnirii i-a acordat doar cartonașul galben. Același arbitru a judecat în favoarea Viitorului și intervenția lui Ze Manuel asupra lui Boboc din finalul meciului, în urma căreia a dictat penalty pentru constănțeni. Acesta a fost transformat în gol de către Ciobanu, care a adus astfel prima victorie pentru formația de pe litoral după nu mai puțin de opt partide.
„Este, întradevăr, o bucurie imensă că după mult timp am reușit să câștigăm cele trei puncte. A fost un efort comun al băieților, al întregului lot, pa care vreau să-l felicit în seara asta și tot stafful și conducerea și Gică, care a fost tot timpul lângă noi, pentru că numai împreună putem să facem lucrurile. Și vrem în continuare să fim conectați, să fim la fel de puternici și chiar dacă suferim, să ne atingem obiectivul, acela de a ne salva de la retrogradare”, a declarat Cătălin Anghel, antrenor FC Viitorul.
În urma acestui succes, FC Viitorul a ajuns la 19 puncte și a urcat pe locul 11 în clasamentul play-out-ului, scăpând pentru moment de poziția care duce la barajul pentru menținerea în Liga Întâi.
În runda următoare formația constănțeană va evolua în deplasare, luni, pe terenul celor de la FC Voluntari.