dobroge.tv

Live

HC Dobrogea Sud, înfrângere fără drept de apel

09 aprilie 2021
Publicitate

HC Dobrogea Sud a suferit prima înfrângere din 2021 și mai are de așteptat până să fie sigură de o medalie în acest sezon. Constănțenii au pierdut fără drept de apel derby-ul cu Minaur Baia Mare, cu scorul de 25 la 31, și au căzut pe locul trei în clasamentul Ligii Zimbrilor.

HC Dobrogea Sud a început cu o înfrângere turneul de foc de la Cluj Napoca. Constănțenii au pierdut categoric derby-ul disputat joi seară cu Minaur Baia Mare, ocupanta locului 5 în Liga Zimbrilor.

Elevii lui Djordje Cirkovic au fost de nerecunoscut în prima repriză, pierdută cu scorul 14 la 10. După revenirea de la cabine, constănțenii au continuat evoluția slabă și le-au permit adversarilor lor să se distanțeze chiar și la 9 puncte spre nemulțumirea antrenorului constănțean.

S-a încheiat în cele din urmă 31 la 25 pentru Minaur Baia Mare, care a furnizat astfel o înfrângere severă formației de la malul mării, care spera să își asigure deja o medalie după participarea la acest turneu.

Acum sincer, nu știu de ce, dar de când sunt antrenor, aproape de 15 ani, e cel mai rușinos meci pe bancă. Și dacă ești un om corect, analiza trebuie să înceapă de la antrenor. Absolut, de la primul minut am intrat la contra momentum și totul a fost de partea lor. Dar felicitări, un meci foarte deștept de partea lor. Și a meritat. Echipa care a știut, a jucat două minute cu răbdare, fiecare atac cu precizie, au avut ideea și asta e. Contra, ritmul și șut, fără portar, faza a doua, șase cu cinci, niciun element nu funcționează astăzi. Și am primit o mare lecție și asta e”, a declarat Djordje Cirkovic, antrenor HC Dobrogea Sud.

Ne-au luat prin surprindere, ce să zic. Nu mă așteptam. Le-a intrat tot, noi am ratat. Un meci incredibil. Trebuie să învățăm din el. Mă gândeam că trebuia să vină și meciul ăsta în care să pierdem dar nu pot să zic că nu știam că sunt jucători buni, din contră. Chiar ne-am pregătit meciul. Întradevăr, suntem și mai puțini, e mai greu dar așa au jucat. Îi felicit. Chiar vreau să-i felicit pentru că au jucat un meci extraordinar”, a declarat Ionuț Iancu, HC Dobrogea Sud.

În urma acestei înfrângeri, formația de pe litoral a făcut rocadă în clasament cu Potaissa Turda și a picat pe locul 3, cu 48 de puncte.

Turneul de la Cluj Napoca va continua în această seară pentru HC Dobrogea Sud cu o nouă partidă foarte grea, contra celor de la Politehnica Timișoara, care se află pe locul șapte al clasamentului.

Sâmbătă este zi de pauză pentru constănțeni, urmând ca duminică să dispute ultimul meci, în care vor întâlni pe Steaua București.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233