dobroge.tv

Live

Farul Constanța a ajuns la mâna rezultatelor

24 martie 2021
Publicitate

FC Farul a scos doar un punct din confruntarea cu liderul Ligii a doua, U Craiova 1948, și așteaptă acum cu emoții ultima etapă a sezonului regular. Constănțenii au urcat pe locul trei, însă stau la mâna rezultatelor pentru a fi siguri de calificarea în play-off. Nu mai puțin de 11 echipe sunt despărțite de 4 puncte în fruntea clasamentului și fiecare dintre acestea poate termina pe unul din primele șase locuri care asigură prezența în play-off.

Obligați să obțină cel puțin un punct din confruntarea cu U Craiova 1948 pentru a rămâne cu șanse reale în cursa pentru play-off-ul de promovare, „marinarii” lui Ianis Zicu au intrat hotărâți în teren în partida de pe „Ion Oblemenco”.

Gazdele au încercat să își impună ritmul, însă s-au lovit de o apărare foarte organizată a Farului, care a închis toate culoarele către poartă. Constănțenii au ratat inclusiv două ocazii importante în finalul primei reprize după șuturile lui Cruceru și Banyoi.

Actul secund s-a desfășurat după aceeași partitură, cu oltenii presând, însă marile ocazii le-au aparținut tot elevilor lui Ianis Zicu. Cărăruș, Dămășcan și Silaghi au fost aproape de a aduce pe Farul în avantaj, însă impreciziile de la finalizare au făcut ca tabela să rămână neschimbată.

Măzărache putea fi eroul „marinarilor” cu cinci minute înainte de finalul meciului, dar a fost faultat de Ispas din postură de ultim apărător, motiv pentru care a și fost eliminat.

S-a încheiat 0-0, rezultat care nu îi avantajează pentru constănțeni, însă păstrează șanse de calificare în play-off-ul de promovare.

Ca urmare a acestei remize, cu o singură etapă rămasă de disputat, patru echipe se află la egalitate de puncte în fruntea clasamentului Ligii a doua, cu câte 32 de puncte, printre care și FC Farul Constanța. Ele sunt urmate de alte șapte formații care luptă cu șanse să termine sezonul regular în primele șase echipe.

Dintre toate acestea, Farul este singura care nu va evolua în ultima rundă a campionatului, care este programată duminică, ca urmare a retragerii celor de la Turris Turnu Măgurele.

Astfel, întreaga suflare faristă așteaptă acum cu sufletul la gură o evoluție favorabilă a rezultatelor contracandidatelor pentru a intra în lupta pentru promovarea în Liga Întâi.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233