Baze de pregătire pentru rugby-ul constănțean
Vești bune pentru iubitorii rugby-ului de pe litoral. Trei localități din județul Constanța au fost incluse de Federația Română de Rugby în Planul Național de Redresare și Reziliență, care prevede construirea de baze sportive cu funcționalitatea multiplă.
La numai câteva zile după ce Alin Petrache a câștigat un nou mandate de președinte al Federației Române de Rugby, forul a anunțat că a depus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene fișa de reforme și investiții legată de Planul Național de Redresare și Reziliență. Propunerea se ridică la o valoare de peste 18 milioane de euro, perioada de implementare fiind între 2021 și 2025.
Potrivit site-ului oficial al FRR, obiectivele acestei intervenții au în vedere îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activităților sportive regionale și naționale prin construirea unor baze sportive cu funcționalitate multiplă. Printre localitățile selectate în cadrul planului se numără și trei din județul Constanța, dintr-un total de 26, respectiv orașele Năvodari, Mangalia și Constanța.
FRR mai precizează că o astfel de bază sportivă va include, printre altele, realizarea unui teren de rugby de dimensiuni omologate, pistă de atletism, pistă de elan pentru sărituri în lungime și groapă de sărituri, gard de protecție în spatele buturilor de rugby, clădire de vestiare cu lojă pentru oficiali, precum și două gradene metalice în care pot sta până la 624 de spectatori.