Derby de play-off la Călărași pentru Farul Constanța
FC Farul a intrat în ultima săptămână cu pregătirea celor cinci meciuri de care depinde calificarea în play-off-ul Ligii a doua. „Marinarii” speră să fi rezolvat problemele din partida contra Chindiei Târgoviște, din Cupa României, și să fie în cea mai bună formă sâmbătă, când întâlni pe Dunărea Călărași.
FC Farul începe la sfârșitul acestei săptămâni ultimul asalt pentru calificarea în play-off-ul de promovare al Ligii a doua. Prima finală pentru „marinari”, din cele cinci anunțate în această iarnă, se dispută la Călărași, contra Dunării, o altă formație cu aspirații la revenirea în Liga Întâi.
Ambele echipe au disputat deja câte un meci oficial în acest an, în Cupa României, însă deznodământul a fost diferit. Dacă Dunărea a obținut biletele pentru sferturile de finală ale competiției, unde va întâlni pe Dinamo București, FC Farul a fost eliminată de Chindia Târgoviște după ce a pierdut cu 0-3 chiar la Constanța. Evoluția de atunci nu a fost taxată de antrenorul Ianis Zicu.
„A fost o experiență dar, repet, aș fi vrut să mergem mai departe și sunt convins că dacă am mai juca o dată cu ei am reuși să facem lucruri mult mai bune. Astăzi nu am fost agresivi ca și echipă, nu am avut determinare ca și colectiv. A fost determinare individuală în unele momente. Dar echipa nu a fost agresivă deloc, iar lucrul acesta trebuie să-l reglăm până la primul meci cu Călărași pentru că acolo lucrurile sunt complicate. Trebuie să obținem puncte să reușim să rămânem în zona de play-off”, a declarat Ianis Zicu, antrenor principal FC Farul Constanța.
Înaintea meciului de sâmbătă, Dunărea Călărași se află pe locul patru al clasamentului, cu 24 de puncte, în timp ce Farul este pe 12, la patru lungimi distanță.
Partida, ce contează pentru etapa a 16-a a Ligii a doua, este programată să debuteze de la ora 12:30.