APOEL Nicosia – Viitorul, în Youth League
Tinerii jucători ai Viitorului și-au aflat astăzi adversarul din Europa Youth League. Constănțenii vor întâlni formația similară a celor de la APOEL Nicosia, în primul tur al competiției ce va debuta la începutul lunii martie.
Miercuri după-amiază, 27 ianuarie, a avut loc tragerea la sorți a partidelor din turul I al Youth League, echivalentul pentru formațiile de tineret a Ligii Campionilor.
În urne s-a aflat și campioana României U19, FC Viitorul, care și-a câștigat dreptul să reprezinte România după ce s-a impus în sezonul trecut în finala Ligii Elitelor U19 în fața lui Dinamo București, cu scorul de 6-5 după executarea loviturilor de departajare.
Sorții au decis ca FC Viitorul U19, pregătită de antrenorul Constantin Fălină, să înfrunte în turul I pe campioana Ciprului, APOEL Nicosia. Echipa calificată în faza următoare a competiției se va decide într-o singură manșă, pe 2 martie, gazda confruntării urmând să fie, conform sorților, formația din Cipru.
Partida se va juca de la ora 16:00, pe GSP Stadium.