BC Athletic joacă din nou acasă
În decurs de mai puțin de o lună, Constanța reușește să găzduiască trei turnee de baschet. Începând de mâine, la Sala Sporturilor, vor avea loc partidele din cadrul celui de-al cincilea turneu al Ligii Naționale de baschet masculin.
BC Athletic are o șansă bună în acest final de săptămână de a sparge gheața în actuala ediție a Ligii Naționale la baschet masculin și să bifeze prima victorie, chiar pe teren propriu.
Pentru a doua oară în decurs de doar o lună, Sala Sporturilor din Constanța va găzdui un turneu din cadrul acestui sezon competițional. La acestea, pe lângă „Gladiatori”, vor mai participa formațiile CSO Voluntari, CS Municipal Târgu Jiu și CS Municipal Galați.
Elevii lui Alexandru Olteanu vor evolua în etapele 10 și 11 contra formațiilor din Galați și Târgu Jiu, care ocupă locurile 12, respectiv 13, în clasamentul campionatului, ambele cu câte o victorie și șase înfrângeri.
BC Athletic este singura formație din Liga Națională care nu a înregistrat până acum nici un succes în cele șase meciuri disputate.
Potrivit programului, joi, 14 ianuarie, de la ora 16:00, este programată partida CS Municipal Târgu Jiu – BC Athletic Neptun Constanța, urmând ca vineri, 15 ianuarie, de la aceeași oră, să aibă loc confruntarea dintre BC Athletic Neptun și CS Municipal Galați.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

