Închiderea piețelor a adus nemulțumirea comercianților: „cea mai mare temere a noastră este ziua de mâine”
Oficial, de astăzi, s-au închis piețele Tomis 3, Tic-Tac și Cireșica din Constanța. Primăria a hotărât să mute tarabele în exteriorul spatiilor acoperite și să vină astfel în ajutorul comercianților. Nu toți vânzătorii au fost, însă mulțumiți de decizie. Iar lucrurile nu arată prea bine nici în piețele care au rămas deschise. Decizia de a sista activitatea în piețele închise a fost luată la nivel național, pentru limitarea pandemiei de COVID-19.
Luni, la 8 dimineața, vânzătorii din Tomis III s-au trezit cu administrația piețelor pe cap și cu ordinul de mutare.
Încă de la primele ore ale dimineții, comercianții au început să își scoată tarabele și marfa în exteriorul pieței. De astăzi, doar aici își mai pot vinde produsele.
Doar că decizia aplicată de autoritățile locale, în baza deciziilor luate de Guvern pentru limitarea pandemiei de COVID-19, nu a fost bine primită de comercianți. Și nici clienții nu au o părere prea bună.
„Cea mai mare temere a noastră este ziua de mâine. Că n-o să mai avem cum plăti facturile, să ne plătim semințele pentru anul viitor, să ne plătim lucrările agricole”, spune un comerciant.
„E șocant. Mă gândesc la dânșii, săracii, că dacă plouă sau e viscol, cum stau? Le îngheață și marfa”, spune o constănțeancă.
„Tarabele care sunt aici, numărul de mese total este de 86 și vom scoate 24 de mese pentru producătorii noștri. Acoperă tuturor producătorilor. Atâta că aceștia nu vor mai avea aceeași suprafață de vânzare ca în piață”, spune Bogdan Ignat, șef serviciu Piețe din Primăria Constanța
Alături de piața Tomis III, s-au închis și TIC-TAC, și Cireșica. Și la cele două din urmă s-au căutat soluții încă de duminică, pentru ca oamenii să își poată vinde marfa. La Cireșica a fost nevoie să se devieze traficul autobuzelor.
„Trebuie să îi scoatem pe producători din piață și să le facem loc aici”, declară Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța
Spre deosebire de Piața Tomis III, la Cireșica, părerea comercianților a fost împărțită. Unii nu sunt mulțumiți. Vremea rea spune că le alungă clienții și că, în cazul în care va ploua, de pildă, vor fi nevoiți să își arunce marfa.
În schimb, producătorii sunt mulțumiți că, totuși, s-a găsit o soluție. Asta spune și doamna Aurica. De cinci ani, își vinde propria recoltă în piață.
„E absolut perfect asta, e super. Mai ales pentru producătorii care avem verdețurile noastre și ni se ofilesc”, spune doamna Aurica.
Sunt și piețe care au rămas deschise. Printre ele, cea de la Brotăcei. Aici, însă, bate vântul. Clienții aproape lipsesc, și nici comercianți nu sunt prea mulți.
Și piețele Filipescu, I.L. Caragiale și cea agroalimentară de pe varianta Constanța-Ovidiu rămân deschise. În schimb, Piața Griviței se va redeschide după ce vor fi executate mai multe lucrări de reamenajare a spațiului, respectiv înlăturarea sticlei din tâmplăria de aluminiu, pentru a se asigura condițiile de funcționare cu respectarea normelor sanitare.