Casa de Cultură Constanţa, la un pas de faliment
Pandemia de Covid-19 a afectat iremediabil viața culturală a Constanţei. Casa de Cultură este la un pas de faliment. Din cauza numărului ridicat de infectări, autorităţile au impus noi restricţii, spectacolele s-au anulat, iar acum instituția se află în colaps.
Casa de Cultură trece printr-o situație fără precedent. Începând din noiembrie, toate spectacolele și evenimentele au fost anulate până anul viitor.
„De pe data de 5 am şi închis, aveam spectacol cu Doru Octavian Dumitru, am anulat spectacolul. Şi celelalte spectacole care urmează au fosta anulate sau reprogramate pentru anul 2021, dacă suntem sănătoși”, a declarat Gheorghe Ungureanu, director Casa de Cultură.
În data de 14 noiembrie, cu ocazia Zilei Dobrogei, ar fi trebuit să aibă loc un spectacol de muzică populară .
Acesta a fost însă anulat din cauza noilor restricţii. Reprezentanţii instituţiei speră ca starea aceasta să treacă cât mai repede pentru ca restul spectacolelor să se poată desfățura.
La acest gen de instituții, singura sursă de finanțare o reprezintă vânzarea biletelor. Întreținerea clădirii este costisitoare, iar salariile angajaților trebuie plătite.
De la redeschidere, instituțiile culturale au funcționat la jumătatea capacității, cu respectarea tuturor normelor de igienă și protecție impuse de starea de alertă.