Măsuri speciale pentru cursurile marinarilor
Marinăria este unul dintre domeniile care au fost puternic afectate de pandemie. Numeroși navigatori au fost nevoiți să rămână pe vapoare perioade lungi de timp în contextul crizei sanitare. Chiar și în situații dificile, voiajele încă au loc. Iar pentru a pleca pe ape, marinarii români au nevoie și de anumite certificări. Pentru aceste cursuri s-au luat măsuri speciale, astfel încât nimeni să nu riște să se îmbolnăvească.
Nu există domeniu de activitate care să nu fi fost afectat de criza sanitară. Instituții publice sau private, cu toate au trebuit să se adapteze noilor reguli privind prevenirea răspândirii noului coronavirus.
„Și marinăria a fost afectată şi este grav afectată de această pandemie", a declarat Ovidiu Cupşa, director general CERONAV.
Însă, în continuare, marinarii trebuie să plece în voiaje. Iar pentru acest lucru au nevoie și de diferite cursuri ce se organizează la Ceronav.
"Dacă partea teoretică se poate desfăşura în sistem online şi este satisfăcător şi din punct de vedere profesional şi din punct de
vedere al transmiterii cunoştiinţelor, în schimb, partea de competenţă practică trebuie să o organizăm aici, la faţa locului, fizic, cu grupe de oameni care, bineînţeles, în aceste condiţii sunt mult mai mici, organizăm grupe de 4-5 oameni care fac împreună acele competenţe cu respectarea distanţării sociale şi a tuturor normelor COVID”, a precizat directorul general al CERONAV.
Reprezentanții instituției dau asigurări că respectarea regulilor în contextul pandemiei este esențială. De pildă, în sediile de lucru ale companiei se intră organizat, nu înainte de a fi măsurată temeperatura corporală a angajaților și cursanților.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

