dobroge.tv

Live

Porturile Ovidiu și Luminița vor intra într-un amplu proces de modernizare

23 noiembrie 2023
Publicitate

Porturile Ovidiu și Luminița vor intra într-un amplu proces de modernizare. De asemenea, va fi extinsă și capacitatea celor două porturi fluviale. De pildă, în zona localității Ovidiu, se va face reabilitarea portului actual, iar pe malul stâng se va construi unul nou, cu câteva dane. Astfel, infrastructura va fi îmbunătățită, fie că vorbim de consolidarea malului, de retehnologizări ale ecluzelor, sau de creșterea capacității portuare.

Proiectul „Modernizare și extindere capacitate de operare în portul Ovidiu” presupune modernizarea şi reabilitarea construcţiilor de acostare existente pe malul drept al Canalului Poarta Albă – Midia Năvodari prin realizarea de facilităţi necesare desfăşurării activităţii specifice, dar şi realizarea unui port nou pe malul stâng pentru mărirea capacităţii de operare a mărfurilor.

“Pe malul drept, considerând zona localității Ovidiu, se va face reabilitarea portului actual, iar pe malul stâng se va construi un port nou, cu câteva dane. Mergând mai departe pe canal, portul Luminița va cunoaște o dezvoltare foarte mare. Investiția este mult mai mare decât cea de la portul Ovidiu”, a declarat Florin GOIDEA, directorul Administrației Canalelor Navigabile (ACN).

Pe malul drept sunt în curs de execuţie reţeaua de alimentare cu apă a portului, reabilitarea canalului tehnologic din lungul cheului de greutate (50%), reabilitarea accesoriilor cheu (50%). De asemenea, se lucrează la sistematizarea platformelor existente în vederea betonării acestora. Pe malul stâng sunt în curs de execuţie: construcţie cheu nou din planşe (70%), alimentare cu apă (85%), terasamente la platforme (80%).

“La Portul Ovidiu este 83 milioane lei cu TVA, la portul Luminița 119 milioane lei cu TVA. Canalul este vital pentru dezvoltarea atât a Portului cât și a traficului de mărfuri”, a precizat Florin GOIDEA.

“Dacă vorbim de modernizarea portului Ovidiu, avem un contract de finanțare care a fost semnat la nivelul anului 2021. Obiectivul de investiție al portului Ovidiu este inclus în Masterplanul general de transport al României”, a spus Moren ABDURAFOSEF, șefa Departamentului Proiecte Europene din cadrul CAN.

Proiectul „Modernizare și extindere capacitate de operare în portul Luminița” presupune construirea mai multor dane de operare cu cheu tip estacadă, precum și o clădire administrativă.

“Scopul proiectului este ca în urma implementării lui după șase ani de operare până anul 2030 traficul să se dubleze. În momentul de față avem 280 m de cheu de operare, se construiesc 480 de m de cheu de operare”, a precizat Moren ABDURAFOSEF, șefa Departamentului Proiecte Europene din cadrul CAN.

„Sunt foarte importante din mai multe motive: pe de-o parte este vorba despre îmbunătățirea infrastructurii, fie că vorbim despre consolidarea malului, de retehnologizări ale ecluzei sau de creștere a capacității portuare, pe de altă parte este vorba de un aflux de valută care intră în țară”, a declarat Silviu COȘA, prefectul județului Constanța.

Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. Axa Prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Obiectiv Specific – Creşterea volumului de mărfuri tranzitate prin terminale intermodale şi porturi.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233