Constanța anului 2020, mai multe zile fără apă caldă
Fără apă caldă - așa au stat constănțenii în acest weekend. Din cauza unei avarii, oamenii au fost nevoiți să găsească metode prin care să încălzească apa, pentru diferitele treburi zilnice. Singurii norocoși au fost constănțeniii cu centrală termică.
În ultimele zile, constănțenii au fost nevoiți să-și încălzească apă la butelie pentru a se spăla. „Încălzim apă să ne spălăm. Pentru că în Constanța nu avem apă caldă. La lighean – așa ne spălăm în 2020 în municipiul Constanța”. În această situație au fost zeci de mii e oameni.
Reporter: Ați avut apă caldă în acest weekend?
Constănțeancă: Nu. Nici azi nu avem. 3 zile - 4 zile am stat fără.
„Nu am avut nici apă rece. A fost o lucrare aici. N-am avut apă deloc de la 9.00 dimineața până la 2.00 noaptea, a doua zi”, spune un constănțean.
Reprezentanții companiei de termoficare au spus, în seara de duminică, 25 octombrie, că situația este cauzată de o avarie majoră care va fi remediată.
„Consecința unor avarii apărute pe cele două magistrale ale rețelei de transport. S-a lucrat în program non-stop de către lucrătorii RADET, 30 de ore. Iar astăzi la ora 11.00 s-au finalizat lucrările și în perioada aceasta are loc umplerea celor două magistrale și estimăm că în cursul serii va intra în regim de funcționare normală, întreg sistemul de furnizare a apei calde de consum”, a declarat Liviu Popa, administrator RADET Constanța.
Lucru care, însă, nu s-a întâmplat. Luni dimineața nu era nici urmă de apă caldă la robinetele oamenilor. După o pană de curent la stația de termoficare din Palas, apa caldă a fost din nou oprită în mai multe cartiere din oraș.
Compania a transmis un mesaj prin care își cere scuze pentru disconfortul creat. Constănțenii care au nelămuriri pot suna oricând la 0241.616792, număr cu program non stop.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

