dobroge.tv

Live

ISU Dobrogea: Atenție la manipularea buteliilor cu gaz petrolier lichefiat! Pompierii ne recomandă să nu apelăm la umplerea buteliilor cu gaz auto de la staţiile GPL

08 noiembrie 2023
Publicitate

Atenție la manipularea buteliilor cu gaz petrolier lichefiat. Este strict interzisă verificarea buteliilor cu flacăra, aceasta putând conduce la accidente grave! Pompierii ne recomandă să nu apelăm la umplerea buteliilor cu gaz auto de la staţiile GPL, întrucât acestea nu sunt verificate din punct de vedere al etanşeităţii. De asemenea, este interzis să încălzim buteliile cu apă caldă.

Având în vedere impactul şi amploarea tragediilor care pot apărea în urma manipulării eronate a buteliilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vine în sprijinul cetăţenilor cu câteva sfaturi utile, astfel:

Este interzis:

- a utiliza butelii fără regulatoare de presiune, cu regulatoare desigilate, defecte sau reparate de unităţi care nu aparţin întreprinderii distribuitoare;

- a utiliza butelii în altă poziţie decât în cea verticală;

- a încălzi butelii cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii;

- a amplasa butelii lângă sursele de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;

- a spăla butelii în lichide corozive (sodă, leşie etc).

La schimbarea buteliei şi ori de câte ori se fac manipulări la vreunul din racorduri, se va verifica în mod obligatoriu etanşeitatea instalaţiei, cu spumă de apă şi săpun. În cazul când s-au uitat deschise robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare şi gazul s-a scurs în încăpere, se vor lua imediat următoarele măsuri:

- se închid robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare, se deschid uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;

- nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, lifturi, nu se va fuma şi nu se vor aduce surse de foc decât după aerisirea încăperii.

În cazul livrării buteliei la domiciliul consumatorului, montarea ei şi verificarea etanşeităţii se vor executa de către personalul întreprinderii distribuitoare. Pompierii constănățeni mai recomandă cetăţenilor să nu apeleze la umplerea buteliilor cu gaz auto de la staţiile GPL, întrucât acestea nu sunt verificate din punct de vedere al etanşeităţii. Supuse periodic suprapresiunilor determinate de umplerea repetată cu autogaz, buteliile se deformează şi se poate provoca apariţia unor pori în zona sudurilor, prin care poate ieşi gazul, generând astfel acumulări de gaz, cu mare pericol de explozie.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233