Biserica „Sfântul Haralambie”, prin care trece un stâlp de iluminat, nu mai apare în noul plan urbanistic zonal emis de Primărie. Preotul Ciprian Stanca: Este coșmarul vieții mele
Scandal ca la ușa ”bisericii”. Așa a culminat slujba din această dimineață a lăcașului ce poartă hramul Sfântului Haralambie, din zona Tomis Nord. Deși sunt o serie de semne de întrebare cu privire la legalitatea construcției, biserica a rămas în picioare mai bine de un deceniu. În prezent, lăcașul nu mai apare în noul plan urbanistic zonal emis de Primărie.
“Am vorbit cu arhitectul, am fost trecuți ca lăcaș de cult, iar acum o săptămână am constatat că am fost scoși din PUZ, noi nu mai existăm aici. Este o suferință foarte mare, este coșmarul vieții mele”, a spus preot paroh Ciprian STANCA.
Biserica aflată pe teren public a creat controverse încă de la prima cărămidă. Clădirea nu a avut autorizație de construire, iar preotul paroh a răspuns în fața legii pentru că a construit fără documente. Familia părintelui speră că situația se va rezolva fără ca biserica să fie demolată.
“Am fost aici de la prima groapă care s-a săpat. De 13 ani trăim cu teama că al cincilea copil, metaforic spus, va fi omorât, biserica va fi dărâmată”, a spus Gabriela STANCA, soția părintelui.
Speriați că și-ar putea rosti rugăciunile în altă biserică, enoriașii au fost alături de preot chiar și la Primărie.
Vizată este zona delimitată de străzile Badea Cârțan și Tulcei, bulevardul Tomis și aleea Murelor. În noul plan urbanistic, biserica nu mai apare. De altfel, nici piața ”Rosu” nu este integrată în PUZ. Locuitorii ar putea beneficia însă de spații comerciale la parterul imobilului de zece etaje care va fi construit. De asemenea, în noul proiect sunt adăugate parcări subterane, parcuri și clinici medicale.
“Am vrut pe lângă terenul nostru de 4.000 mp, să reușim să reorganizăm această zonă care are o serie de probleme. Am vrut să reușim să remediem aceste disfuncții. Am reușit să găsim o variantă optimă. Este o zonă de depozitare care nu iși mai are rostul dacă stăm să ne gândim”, a spus Sebastian GUȚĂ, proiectant.
În ciuda dorinței locatarilor, reprezentanții primăriei nu au ajuns la întâlnire. Discuția a rămas deschisă în ceea ce privește lăcașul de cult din zona Boema. Locatarii pot trimite punctul de vedere în scris, pe mail-ul Primăriei Constanța, până luna viitoare.