La un pas de moarte din cauza neglijenței personalului. Şase vârstnici de la un cămin din Eforie Sud au ajuns la spital în stare gravă: ''A luat soluția, nu a diluat-o suficient''
Cei șase vârstnici care au ajuns de la un cămin de bătrâni din Eforie Sud la Spitalul Județean s-ar fi intoxicat din cauza neglijenței personalului. Autoritățile sanitare spun că asistenta medicală nu ar fi diluat soluția și ar fi aplicat-o în camerele oamenilor fără să țină cont de reguli. Nici nu ar fi avut cum să le respecte deoarece șefa centrului nu a instruit angajații. Ar fi neglijat activitatea căminului din Eforie Sud pentru că obținuse o licență pentru un centru mai mare.
După miezul nopții, a venit alerta la 112. Două echipaje SMURD și tot atâtea de la Serviciul de Ambulanță Județean au fost trimise la Căminul de bătrâni din Eforie Sud.
Imediat a fost evacuată întreaga clădire și vârstnicii au fost trimiși în curte. Iar în sprijin, autoritățile au trimis mai multe echipaje. La fața locului au ajuns salvatorii cu trei autospeciale de transport victime multiple, nouă ambulanțe, două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj specializat în măsurători chimice.
"Persoanele erau intoxicate cu o substanţă necunoscută; ulterior substanța a fost identificată ca fiind o substanță pentru îndepărtarea acarienilor care a fost aplicată la parterul clădirii și la etajul 1 al clădirii", a spus col. Mihai GEORGESCU, șef inspecție de prevenire ISU „Dobrogea”.
Măsurătorile efectuate de echipajul CBRN nu au identificat substanțe periculoase la fața locului. Însă, câțiva dintre vârstnici s-au simțit mai rău. Aveau grețuri, dureri de cap, amețeală, dificultăți de respirație, piele iritată.
"Au fost aduși la Spitalul Județean Constanța 6 pacienți, toți au rămas internați, doi dintre ei sunt în stare foarte gravă la terapie intensivă. În afară de intoxicație, prezintă și alte patologii asociate vârstei" ,a spus Crina KIBEDI, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență Constanța
Potrivit autorităților sanitare bătrânii s-au intoxicat după ce asistenta medicală care se afla în tură vineri nu ar fi respectat procedurile.
“Pur și simplu a luat soluția pe care am și găsit-o, nu a diluat-o suficient, a aplicat-o în camere la parter și la etajul 1.
Din fericire, nu a reușit să ajungă și la etajul doi pentru că a venit ora mesei și de aplicare a medicației”, a spus Laura CONSTANDIN, director AJPIS Constanța.
Atât asistenta medicală, cât și șefa centrului vor fi trase la răspundere pentru că nu și-au îndeplinit atribuțiile. În realitate, cea din urmă nu ar fi instruit personalul. Neglijența ar fi survenit ca urmare a faptului că s-ar fi dorit închiderea centrului din Eforie Sud și mutarea beneficiarilor în alt centru, mai mare, spun autoritățile sanitare.
În tot acest timp, vârstincii continuă să fie internați în spital. Una dintre persoanele de pe Terapie Intensivă a reușit să respire singură, iar a doua este încă intubată, dar medicii au speranțe și în privința sa. Restul bătrânilor care vineri noapte au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență se află pe secția Medicală II și sunt stabili. În cazul de la Eforie Sud Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Pe de altă parte, și autoritățile sanitare au descoperit nereguli, printre care și faptul că la Căminul de Bătrâni erau cazați 5 beneficiari peste limita de locuri admisă.
"Cei 6 ajunși în spital sunt în mare parte stabili, vorbesc de cei patru internați pe secția Medicală II, care sunt în stare stabilă. Iar cele două persoane care au fost internate pe ATI cu ventilație mecanică sunt din fericire spre vindecare. Una dintre persoane a fost detubată în această dimineață, respiră singură. Cealaltă persoană este încă cu ventilație mecanică, dar se speră că va fi detubată în cursul serii. Se așteaptă să se stabilizeze", a spus Laura CONSTANDIN, director AJPIS Constanța