CONSTANȚA. Prima ediție a Junior Pastry Chef - eveniment de promovare a învățământului profesional
Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, organizează prima ediție JUNIOR PASTRY CHEF, acțiune de promovare a învățământului profesional la nivelul județului Constanța.
Evenimentul se va desfășura vineri, 20 octombrie 2023, în intervalul orar 12.00-18.00, la centrul comercial VIVO! Constanța.
În cadrul acestei activități 8 unități de învățământ constănțene prezintă produse de patiserie, panificație și cofetărie realizate de către elevii care se pregătesc pentru aceste meserii prin învățământul profesional:
- Colegiul Comercial Carol I Constanța;
- Liceul Tehnologic Gheorghe Miron Costin Constanța;
- Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Albatros Constanța;
- Liceul Tehnologic Ion Podaru Ovidiu;
- Colegiul Economic Mangalia;
- Liceul Tehnologic Cogealac;
- Liceul Tehnologic Dobrogea Castelu;
- Liceul Teoretic Emil Racoviță Techirghiol.
Produsele, oferite în mod gratuit în cadrul evenimentului, au fost realizate de către elevi în laboratoarele de specialitate ale instituțiilor școlare.
„Evenimentul în sine reprezintă o declarație publică a succesului activității pe care o desfășoară elevii noștri în cadrul învățământului profesional- domeniile turism, alimentație, precum și industrie alimentară. Ne dorim să încurajăm - și sub această formă- apropierea tinerilor spre această zonă profesională. Este în interesul comunității ca profilul absolventului să coincidă cu aspirațiile acestuia, iar orientarea sa profesională să fie fundamentată pe cunoașterea propriilor abilități și pe cea a nivelului de pregătire teoretică și practică. Doresc să îi felicit pe colegii mei și pe elevii care s-au implicat în această activitate ale cărei rezultate sunt prezentate publicului constănțean. De asemenea, invităm comunitatea și, în mod special, agenții economici să se alăture Inspectoratului Școlar Județean Constanța în demersul nostru de a promova învățământul profesional și tehnic în rândul elevilor din județ”, a declarat Sorin Mihai, inspector școlar general.
Sursă foto: Inspectoratul Școlar Județean Constanța