Filmul „Nuntă pe bani” a avut premiera la Constanța
Filmul „Nuntă pe bani” a avut premiera aseară la Constanța, în prezența actorilor Mircea Bravo, Tanti Lenuța, cunoscută publicului larg drept bunica, dar și a Alexandrei Spătărelu. Constănțenii au savurat o comedie spumoasă și au primit sfaturi financiare și de viață de la actori. Este un film pe care îl vor îndrăgi atât cei mici, cât și cei mari, cei care iubesc nunțile, dar și cei care le urăsc, dau asigurări membrii echipei.
Tema nunților a fost abordată de echipa lungmetrajului ca la carte. În jur de 400 de figuranți au recreat în film trei astfel de evenimente. S-a pus la punct fiecare detaliu, iar nașii, de exemplu, au fost aleși cu mare atenție.
Recepția cinematografului unde a avut loc premiera s-a transformat într-un salon de nuntă. Mircea Bravo și Alexandra Spătărelu, protagoniștii lungmetrajului, sub atenta îndrumare a Bunicii din Chinteni, au întreținut oaspeții
și au stat la poze. Constănțenii au primit și sfaturi practice de la mirii din film.
Filmările lungmetrajului au adus o premieră, dar și o surpriză neașteptată și pentru membrii echipei, nu doar pentru telespectatori.
O proiecție a filmului a avut loc marți seara și la Centrul Jean Constantin. Echipa va continua turneul în mai multe orașe din țară în următoarele zile.