dobroge.tv

Live

Peste 1200 de mămici constănțene vor primi ajutor doar pe hârtie. Deși au aplicat pentru programul Bebe Trusou, nu au primit niciun răspuns

06 octombrie 2023
Publicitate

Peste 1200 de mămici constănțene vor primi ajutor doar pe hârtie. Sprijinul pe care îl așteptau de la proiectul ”Bebe trusou” nu va mai exista, cel puțin în viitorul apropiat. Mămicile care au aplicat au sperat că banii vor ajunge într-un final, însă proiectul a fost atacat în instanță de către Instituția Prefectului Constanța.

Scutece de bumbac, scutece de schimb, pompă pentru năsuc, tot felul de creme și loțiuni. Sunt doar câteva dintre cele necesare unui nou-născut, iar astfel de produse se ridică la costuri destul de mari. Multe mămici sperau să aibă parte de un mic ajutor din partea autorităților pentru a-și cumpăra o parte din aceste lucruri.

Deși au aplicat pentru programul Bebe Trusou, mai multe constănțence ne-au sesizat că nu au primit niciun răspuns de la autorități. Suma de care ar fi trebuit să beneficieze tinerele mămici era de 2.000 de lei, bani care ar fi acoperit o bună parte din cheltuieli: haine, alimente și produse de igienă. Au insistat la Direcția de Asistență Socială, însă nu au fost lămurite. Aceeași dezamăgire au simțit-o două constănțence, care au sperat luni bune că vor primi ajutorul autorităților locale.

„Am aplicat în urmă cu șapte luni, însă nu am primit niciun răspuns. Nu era o sumă foarte mare, dar este un ajutor pentru o mămică. Sunt multe nevoi și orice ajutor este binevenit. Sunt puțin dezamăgită, dar ce putem face...”, a spus Alexandra, mămică.

Pentru a beneficia de acești bani, trebuia depusă o cerere, însoțită de alte documente, la Direcția Generală de Asistență Socială Constanța. Doar în lunile februarie și martie au fost înregistrate peste 430 de solicitări și au fost respinse 38 dintre ele. De asemenea, până în acest moment, 1.200 de mămici și tătici așteptau un sprijin financiar.

„Mămicile care au născut și care aveau posibilitatea în 90 de zile de la naștere să pună dosar și în cazul în care era eligibil să primească aprobare sau respingerea acestuia. La acest moment, hotărârea a fost contestată, urmează ca după ce instanța de judecată se va pronunța cu privire la legalitatea acestei hotărâri, să informăm deponenții cu privire la soluționarea cererilor”,a spus Anca GHIȚULESCU, director executiv DGAS Constanța.

Prefectura Constanța este instituția care a atacat proiectul. Silviu Coșa, prefectul județului, spune că a avut motive întemeiate care au stat la baza acestei decizii.

„Pentru a nu prejudicia bugetul local și banii constănțenilor am exercitat dreptul de tutelă administrativă atacând în instanță hotărârea în cauză. Aceasta își suspendă producerea efectelor până când instanța se va hotărî. Există o legislație specifică în ceea ce privește protecția copilului. Niciuna dintre actele normative nu permit angajarea de cheltuieli în acest sens”, a spus Silviu Iulian COȘA, prefectul județului Constanța.

Inițiativa a fost a consilierilor locali PSD și a fost aprobată la începutul anului 2023. Am încercat să luăm legătura cu aceștia și în prezent, însă, în ciuda insistențelor, inițiatorii nu au vrut să își spună punctul de vedere. Iată ce spunea liderul social-democraților din Consiliul Local Constanța în luna februarie a acestui an:

„Este un proiect așteptat de foarte mult timp, l-am depus acum un an jumătate, iată că astăzi a fost aprobat de consiliul local. Reprezintă un sprijin de 2.00o de lei pentru familiile tinere și nu numai. Beneficiarii trebuie să locuiască și să aibă domiciliul pe raza municipiului Constanța de cel puțin 1 an de zile”, spunea Costin RĂSĂUȚEANU, consilier local PSD, la începutul lunii februarie.

Prin acest proiect, autoritățile locale își doreau să contribuie la creșterea natalității, dar în același timp să pună accentul și pe o îngrijire adecvată a nou-născutului.

UPDATE. „O motivație dată în afara legii, superficială și cu rea voință! Familiile tinere așteptau acest sprijin financiar. Este pur și simplu bătaie de joc la adresa nou-născuților din Constanța. Oamenii nu trebuie să fie victime ale jocurilor politice!”, a declarat Costin Răsăuțeanu, consilier local.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233