„Să nu fiți niciodată nervoși și nu vă înhămați la căruța pe care nu puteți să o trageți“. Sfaturile uneia dintre cele mai longevive beneficiare ale Centrului de Ingrijire și Asistență Techirghiol
Valerica (doamna Vali, cum îi spun colegii mei) este cel mai vârstnic beneficiar al Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele Adulte cu Dizabilități (CIAPAD) Techirghiol. A lucrat în tursim, la un hotel din Mangalia și spune că, dacă ar avea șansa de a fi iarăși tânără, și-ar alege aceeași meserie.
S-a născut pe 13 octombrie 1930, la Constanța, deși părinții ei erau din Bușteni. În viață, a avut două mari iubiri: România și meseria, iubiri care și acum, la vârsta de 90 de ani, îi inundă inima cu fericire și i-au ghidat toți pașii în meseria aleasă.
„Turiștii vin și pleacă, dar tu rămâi aici. De aici mănânci o pâine. Apără-ți țara, în primul rând“, după aceste vorbe înțelepte și-a ghidat doamna Vali cariera. A fost Șef Serviciu Personal la hotelul Raluca din Mangalia (manager, în traducerea timpurilor actuale). A lucrat acolo de la vârsta de 20 de ani, până a ieșit la pensie.
Toată viața ei a purtat tocuri, s-a îmbrăcat în rochii elegante, dar nu a exagerat niciodată cu machiajul. „O doamnă își pune în evidență frumusețea naturală. Prea mult machiaj îi strică finețea și trăsăturile. Le-am învățat și pe fetele pe care le aveam în subordine aceleași lucruri. Eu eram imaginea hotelului. Eram prima și ultima persoană pe care o întâlneau turiștii. Nu puteam să mă duc la muncă îmbrăcată neglijent, cu hainele șifonate și pantofii tociți. Parfumurile pe care le purtam nu erau din cele mai scumpe, dar mirosul lor era foarte discret. Nu îmi permiteam lucruri scumpe. Aveam 700 de lei salariul, un salariu mediu pe acea vreme, dar tot nu era suficient pentru că toate lucrurile bune erau foarte scumpe, ori nu se găseau“, spune doamna Vali.
Să nu vorbești niciodată mai mult decât trebuie
Doamna Vali își amintește că cei mai mulți turiți care ne vizitau litoralul în acea vreme erau nemți iar ea avea un avantaj: le vorbea cât de cât limba. „Eu îi luam de la navă, pentru că veneau pe Dunăre și îi duceam la hotel. Și tot eu îi duceam înapoi la vapor. Eu le prezentam hotelul, le făceam programul și nu am avut nicio reclamație. În cartea de impresii, mereu începeau cu primirea pe care le-o făceam și erau mereu plăcut surprinși că șefa de serviciu vorbește germana. De unde atâta? Știam și eu suficient cât să port o conversație simplă. Când mă depășea situația și nu mai făceam față cu germana pe care mi-o aminteam eu, îmi găseam o scuză și mă retrăgeam. Plus că trebuia să fii mereu foarte atent la ceea ce vorbești pentru că te trezeai cu Securitatea care venea peste tine și îți punea tot felul de întrebări: <dar atunci de ce ai zis că așa>, <dar de ce ai vorbit despre aia, despre cealaltă, ce ai răspuns, ce ai făcut> și eu n-aveam de gând să stau să dau cu subsemnatul. Părinții mei mi-au spus că uneori este bine să taci, să te faci că nu înțelegi și să te retragi“, povestește doamna Vali.
Turism de calitate
Doamna Vali spune că România era o țară foarte căutată în special de turiștii nemți datorită serviciilor hoteliere de calitate și frumuseții litoralului. Camerele erau
foarte curate, ordonate, personalul era mereu zâmbitor și primitor iar, în semn de mulțumire, nemții le făceau cadouri. „Cu toate că primeam cadouri, nu m-am încurcat niciodată în discuții cu nimeni, nu am profitat niciodată și mi-am văzut de treaba mea. La fel le-am învățat și pe fetele mele, cameristele, și cred că din acest motiv ne-au apreciat așa de mult toți turiștii și au simțit nevoia de a ne mulțumi oferindu-ne cadouri, lucruri care, pe atunci, la noi nu se găseau, de la ciorapi de mătase până la materiale sau rochii de dentală, căci așa era moda atunci“, spune doamna noastră.
Vali își amintește că, atunci, stațiunile de pe litoral erau mult mai curate, aerisite iar turiștii erau foarte manierați. „În stațiuni venea spuma societății, mai ales în Mamaia, atât români, nemți cât și alți străini. Serviciile se plăteau în dolari. Era foarte frumos. Am iubit meseria aceasta. Am iubit turismul“, mai spune Vali.
Cât despre moda doamnelor de pe litoral, aceasta susține că era mult mai frumoasă atunci, decât ceea ce se poartă în zilele noastre. Femeile aveau o eleganță deosebită și purtau rochii din dantelă asortate cu eșarfe ori pălării de soare.
Să nu te întinzi mai mult decât îți este plapuma
Părinții doamnei Vali au lucrat la fosta Petrochimia Năvodari. Au fost oameni simpli, dar foarte înțelepți iar dorința de a lucra în tursim ei i-au insuflat-o. „Aveau niște prieteni ai căror copii lucrau în turism și mereu îmi povesteau cum este să faci meseria asta. Atunci, turismul era în creștere și mi s-a părut un domeniu excelent. Așa am ajuns la Mangalia. A fost o onoare pentru mine să primesc ca oaspeți în hotelul în care lucram oameni care conduceau afaceri importante în Germania. Nu regret nicio clipă că am urmat acest drum și, dacă aș mai avea o șansă să mă întorc în timp, aș face același lucru. Părinții mei mi-au spus întodeauna să fiu moderată, să nu mă întind mai mult decât îmi e plapuma. Am ascultat și am urmat toate sfaturile pe care mi le-au dat și bine am făcut“, spune doamna Vali.
Și-a trăit viața așa cum și-a dorit. Nu are copii; părinții și fratele ei, precum și celelalte rude au părăsit de mult această lume. „Sunt plecați la Dumnezeu“, cum spune ea. În urmă cu câțiva ani, doamna Vali și-a vândut casa din Constanța iar noii proprietari au avut mare grijă de ea până în noiembrie, anul trecut, când a căzut și a rămas imobilizată într-un scaun cu rotile. Nu mai puteau să o îngrijească, așa că au adus-o, cu acordul ei, la CIAPAD Techirghiol. O vizitează foarte des și se preocupă de starea ei de sănătate. „Este bine la Centru. Mie îmi place“.
Doamna Vali este și preferata personalului de la CIAPAD Techirghiol care îi ascultă vorbele înțelepte. „Să nu fiți niciodată nervoși – spune doamna Vali – pentru că, la supărare, spuneți lucruri pe care le regretați apoi și nu vă înhămați niciodată la căruța pe care știți că nu puteți să o trageți“.
CIAPAD Techirghiol are ,momentan, 31 de beneficiari cu dizabilități și diferite alte afecțiuni asociate, cele mai tinere persoane fiind în vârstă de 53 de ani.