CONSTANŢA. Femeia aflată în scaun de rotile, care a fost amendată de un poliţist local, a câştigat procesul
Femeia cu handicap locomotor, din Constanța, a cărei mășină a fost ridicată din parcarea unui complex comercial în luna ianuarie a câștigat procesul cu Poliția. Mașina avea semnele aferente în parbriz și pe lunetă, dar oamenii legii i-au reproșat femeii că nu avea legitimația în geam. Chiar și pe talonul autoturismului se specifica faptul că acesta este adaptat pentru cei cu dizabilități.
Femeia cu handicap locomotor parcase mașina pe unul dintre locurile destinate persoanelor cu dizabilități și-a mers la cumpărături în mall. Autoturismul, modificat de altfel, avea semnul specific persoanelor cu dizabilități. Nu avea, însă legitimația de handicap la vedere, pe parbriz, așa cum prevede legea.
Mașina femeii a fost urcată pe o platformă și dusă în parcul auto al primăriei de firma care se ocupă cu ridicarea autoturismelor.
Într-un final, șoferița și-a recuperat mașina după ce a achitat taxa de ridicare de 570 de lei, însă polițiștii locali s-au gândit mai bine și i-au dat femeii și-un avertisment. A dat în judecată Poliția Locală și-a câștigat procesul. Reamintim că, pe numele poliţistului local s-a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu.