S-a tras cortina peste „Festivalul cetăților antice dobrogene”
După cinci săptămâni pline, în care a străbătut în lung și în lat județul Constanța și a trecut pe la cele mai importante fortificații din regiune, prima ediție a Festivalului Cetăților Antice Dobrogene a făcut la sfârșitul săptămânii trecute ultima oprire din acest an.
Cetatea Sacidava, aflată chiar pe malul estic al Dunării, la sud de Cernavodă, s-a lăsat descoperită celor câteva zeci de participanți care s-au încumetat să meargă până la ruinele acesteia. Și pentru că accesul în zonă se face cu dificultate, organizatorii întregului eveniment, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Asociația Culturală Obsidian, le-au pus la dispoziție temerarilor vizitatori mai multe mașini de off-road, astfel încât aceștia să aibă parte de senzații tari și experiențe inedite. Ghid la această ultimă „aventură“ în județ a fost chiar directorul MINAC, dr. Aurel Mototolea, care le-a prezentat participanților istoria cetății, importanța sa în regiune, dar și perspectivele arheologice ale acestei fortărețe, care este mai puțin cunoscută și care a avut parte de mai puțină promovare până la acest moment.
Traseul a inclus și o vizită-surpriză la unul dintre obiectivele mai puțin cunoscute din zonă, peștera „Casa Hoților“, situată la aproximativ trei kilometri de șoseaua care face legătura cu drumul dintre Rasova și Aliman.
Întreaga acțiune s-a terminat la fel cum a început, cu adrenalină din plin, generată de temerarii piloți de off-road participanți la eveniment, care le-au făcut tuturor celor prezenți o demonstrație de virtuozitate a volanului, cei prezenți ajungând în locuri inaccesibile în condiții normale.
Cetatea Sacidava a fost cea de a cincea cetate inclusă în această primă ediție a Festivalului Cetăților Antice Dobrogene, după Capidava, Histria, Tropaeum Traiani și Ulmetum. De-a lungul întregului eveniment, aproximativ două mii cinci sute de persoane, constănțeni sau turiști veniți în vacanță pe litoralul Mării Negre, au avut ocazia de a afla într-un mod cu totul original istoria fiecarei fortificații și s-au putut bucura de surprizele pregătite de organizatori, unice și originale pentru fiecare obiectiv în parte.
„Per total consider că a fost un eveniment reușit, indiferent că îi spunem festival sau altfel, fiind un eveniment cultural în sine. Într-adevăr, este loc de mai bine, pentru că aș reitera acest aspect. Este primul eveniment de o asemenea amploare organizat de către muzeul nostru. Pentru noi a fost o noutate, tocmai de aceea am și căutat să colaborăm pentru implementarea proiectului și evident că se nasc o serie de întrebări, o serie de concluzii… Întotdeauna este loc de mai bine și sperăm să reușim asta și la o eventuală ediție viitoare, în cazul în care vom obține finanțare. Acest gen de evenimente, dacă nu reușești să le «sădești» în conștiința publicului, să le îmbunătățești de la an la an, ca un eveniment izolat, singular, își pierd din relevanță și practic nu vor mai însemna nimic la un moment dat“, a declarat dr. Aurel Mototolea, directorul Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Prima ediție a Festivalului Cetăților Antice Dobrogene a fost organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în colaborare cu Asociația Culturală Obsidian, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la instaurarea administrației românești în Dobrogea. Astfel, el le-a oferit constănțenilor și deopotrivă turiștilor aflați pe litoralul românesc, ocazia de a descoperi într-o manieră unică și originală câteva elemente definitorii din istoria de peste 2500 de ani a regiunii.
Printre manifestările organizate în cadrul fiecareia dintre cele cinci etape s-au numărat vizitarea cetăților, spectacole de dansuri tradiționale, teatru antic, proiecție de film artistic tematic, degustări de produse culinare locale și de vinuri de origine dobrogeană, ateliere de ceramică, un show laser, proiecții de mari dimensiuni, un spectacol pirotehnic, un concert live și multe altele.
Obiectivul general al proiectului a fost de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, s-a urmărit atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.
„Festivalul cetăților antice dobrogene“ a fost organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și a fost implementat de Asociația Culturală Obsidian.