Dobrogea TV a stat de vorbă cu cei mai tineri voluntari din cadrul SEAS 2023. Maria și Ștefan își doresc să urmeze o carieră în teatru: „Trebuie să știi ce vrei și de la vârsta asta”
Pe lângă sutele de actori, regizori, tehnicieni sau personalul administrativ, la succesul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului 2023 au contribuit și aproximativ 60 de voluntari.
Mai puțini vizibili de cele mai multe ori, voluntarii au participat activ la fiecare reprezentație sau acțiune desfășurată în cadrul festivalului. Ce se ascunde în spatele acestui efort, care sunt motivațiile care i-au făcut să petreacă vara printre actori, am încercat să aflăm chiar de la ei într-un interviu realizat la una dintre ultimele reprezentațiile SEAS 2023.
Reporter: Cum e viața de voluntar, în primul rând?
Ștefan, voluntar: E una frumoasă, un pic grea la început, dar ne obișnuim.
Maria, voluntară: E o experiență super frumoasă, înveți și din spectacole și din comunicarea cu oameni și voluntarii și totul.
Reporter: Ce ai învățat în aceste șapte săptămâni? Că bănuiesc că ești de la început.
Maria: Da, am fost și anul trecut. Anul acesta a fost frumos. Este foarte important cum comunici cu lumea, interacțiunea cu oamenii, cu voluntarii, cu tot ce este aici și actorii și ai o experiență pentru viața.
Ștefan: Eu am venit de la jumătatea Stagiunii ca voluntar. Mi-a plăcut și mie. Am putut să vizionez fiecare spectacol, unele au fost mai bune, altele mai puțin bune și așa am văzut cât un spectacol din toată țara.
Reporter: Ce v-a determinat să veniți în această Stagiune și să nu mergeți la plajă, să mergeți la discotecă, de exemplu?
Ștefan: Nu sunt genul. Sunt foarte pasionat de teatru și asta m-a determinat să vin aici la SEAS ca voluntar.
Maria: Îmi place să fiu voluntar ca să pot să învăț din diferite chestii care o să mă ajute și pe viitor și la facultate lucrurile astea și îmi place și teatrul foarte mult. Sunt pasionată și de teatru și îmi place foarte mult să fiu aici ca voluntar.
Reporter: Deci înțeleg că vreți să urmați o carieră în teatru? Vă gândiți deja de la vârsta asta?
Ștefan: Da.
Maria: Da, dacă o să avem succes sau dacă o să am succes, da, chiar vreau.
Reporter: Văd că sunteți totuși foarte micuți, vă gândiți la facultate de la vârsta voastră?
Maria: Eu de obicei am visuri prea mari și acum să văd dacă mi se îndeplinesc.
Reporter: Cine stabilește ce e prea mare și ce e prea mic?
Maria: Eu.
Reporter: Consider că trebuie să ai încredere în tine.
Maria: Da, asta contează cel mai mult. Dacă vrei ceva, trebuie să faci ce vrei pentru că dacă faci ce nu vrei, nu reușești să faci absolut nimic. Trebuie să știi ce vrei și de la vârsta asta.
Reporter: Tu ai spus deja că unele piese au fost mai bune, altele mai puțin bune, poți să-mi spui una care ți-a plăcut cel mai mult?
Ștefan: Nu am doar una, am mai multe. Cred că cel mai mult mi-a plăcut „Mamă”, iar tot pe primul loc, nu aș putea să o pun pe locul doi, „Jocuri în curtea din spate”, de aici de la Teatrul de Stat. Ambele au fost foarte bune. Cred că mi-au plăcut cel mai mult aceste două piese.
Maria: Nu am avut o piesă preferată, dar cum a zis și el, „Mamă”, „Jocuri în curtea din spate”, dar l-am mai văzut, „Goi pușcă”, „Lysistrata” și.. oricum toate spectacolele au avut ceva din care să înveți, fiecare a avut farmecul lui. Înveți câte puțin din fiecare.
Reporter: Dacă ar fi să rememorați un moment care v-a marcat în cadrul Stagiunii, care ar fi?
Ștefan: Prima seară pentru mine când am fost voluntar a fost una oarecum plină de emoții, nu știam cum va fi.
Maria: Era foarte emotiv și a trebuit să mă bag în seamă cu el să fie comunicativ.
Ștefan: De fel sunt foarte.. nu timid neapărat, emotiv, da.
Maria: Și pentru mine a fost fix cum a fost la el, că era prima dată când am fost voluntar și nu știam ce să fac, ce să spun, cum să mă bag în seamă cu lumea, dar după dacă am învățat pe parcurs și acum am venit din nou, am prins mai mult curaj. Asta este și un lucru bun ca voluntar, că începi să prinzi mai mult curaj și să ai încredere în tine, să nu-ți mai fie frică.
Reporter: O să mai veniți și la anul?
Ștefan: Cu siguranță, da.
Maria: Normal.