dobroge.tv

Live

Mizerie, grafitti, leagăne rupte și tobogane sparte. Locurile de joacă din Constanța ajung să fie distruse unul câte unul

24 august 2023
Publicitate

Locurile de joacă din Constanța, ajung să fie distruse unul câte unul. În inima orașului, spațiile de joacă inaugurate în urmă cu mai puțin de trei ani, par să fie uitate de timp. Mizerie, plăci lipsă și tobogane sparte, acesta este peisajul dezolant care întâmpină turiști și constănțeni.

Nici bine n-au fost inaugurate și deja necesită lucrări de reabilitare. Locurile de joacă, cândva pline de copii de toate vârstele, astăzi, sunt doar operele unor vandali. PET-urile și ambalajele alimentelor consumate ne dau de înțeles că acest parc ar fi vizitat frecvent de cei cărora nu le pasă de imaginea orașului. Printre gunoaie, câteva pisicuțe așteaptă nerăbdătoare vizitatori. Până când copiii vor ajunge, doar ele par să se mai bucure de spațiul de joacă.

Nu este vorba despre materiale de proastă calitate, ci doar despre comportamentul neadecvat al unora dintre noi. Și mai trist este faptul că tot din banii noștri, ai constănțenilor, ajung să fie reparate, transmite Maria Mîner, reporter Dobrogea TV.

Primăria Constanța administrează peste 45 de locuri de joacă. Anul acesta au fost amenajate alte patru spații de joacă și acum se lucrează la încă zece. Aproape toate aceste echipamentele proaspăt inaugurate sunt rupte sau murdărite. Se montează stații de autobuz și imediat acestea se acoperă cu graffiti. Au fost plantate flori, care au fost smulse la scurt timp, se distrug coșurile de gunoi, iar lista ar putea continua.

Fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că tot din buzunarul nostru, al constănțenilor, sunt suportate costurile de reparații. Prin urmare, facem apel la constănțeni să nu distrugă echipamentele, să nu murdărească mobilierul, zidurile, stațiile de autobuz, să nu distrugă florile, să păstreze în bune condiții mobilierul stradal. Iar dacă observă astfel de acte de vandalism, să nu asiste impasibil și să apeleze Poliția Locală”, a declarat Ionela Barboi, reprezentant Primăria Constanța.

Părinți și copii, turiști și constănțeni, cu toții observă, dar nu se iau măsuri. Unele mămici spun că le este teamă să îi lase pe cei mici nesupravegheați în parc.

Mămică: Nu toate sunt amenajate așa cum ar trebui să fie și nici îngrijite.

Reporter: Ați văzut cât de vandalizate sunt?

Mămică: Am văzut, da..

Reporter: Îl lăsați pe cel mic singur în parc?

Mămică: Nu.

***

Reporter: Ai văzut când dau cu piciorul în leagăne sau când se întâmplă ceva?

Băiețel: Am mai văzut, da.

Reporter: Și cum ai reacționat?

Băiețel: Am fost speriat.

***

Reporter: Cine trebuie să aibă grijă? Părinții, copiii?

Constănțeancă: În primul rând părinții, bineînțeles, dar depinde și de vârsta copiilor, depinde și de educație.

Reporter: Tot părinții ajung să plătească..

Constănțeancă: Este clar.

Amenzile pentru cei care vandalizează mobilierul și echipamentele stradale sunt cuprinse între 3000 și 6000 de lei.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233