Vacanțele pe litoral, între lux și modestie. În timp ce unii turiști aleg să mănânce la restaurante, alții preferă autoservirile sau gustările de pe plajă - cât costă meniul zilei, în stațiunea Mamaia
Finalul sezonului estival se apropie cu pași repezi, iar prețurile sunt în plină scădere pe întregul litoral. Tarifele mici la cazare, hrană și șezlonguri atrag tot mai mulți clienți, iar autoservirile, terasele și restaurantele sunt pline în orice moment al zilei de turiști. Aflăm imediat cât costă un prânz la mare.
Finalul aglomerat de sezon aduce profit pentru afaceriștii de pe litoral. Bogați și săraci, cu toții au invadat litoralul românesc, iar datele arată că sunt peste 100.000de persoane în stațiunile estivale. În topul preferințelor rămâne și anul acesta stațiunea Mamaia, denumită și stațiunea extremelor: pe de-o parte sunt turiștii bogați, care aruncă chiar și câteva mii de lei pe zi, iar de cealaltă parte sunt turiștii modești, care abia dacă își permit o cină în restaurantele de la mare.
„Sunt meniuri care încep de la 33 de lei și pot să ajungă până la 43 de lei, depinde în funcție de ce vrei să mănânci. Meniul care include pulpă depui, piept de pui sau șnițel de pui cu cartofi prăjiți, salată de murături sau de varsă, sos și chiflă costă 33 de lei. Iar cel cu ciorbiță de văcuță, de burtă și ceafă de porc sau piept de porc la grătar costă 43 de lei, dar ele o să scadă de luna viitoare”, a declarat Răzvan Chițan, manager autoservire.
Speriați de prețurile umflate chiar și la gustările din apropierea plajelor, unii turiști nu au fost nici măcar curioși să afle cât i-ar costa preparatele.
„Nu mănânc prea mult. Mănânc câte o plăcintă, câte un porumb fiert”, spune o turistă.
„De acasă. Ne aducem de acasă că.. nu musai că e mai ieftin, dar știu ce mănânc”, spune o altă turistă.
Înaintând către sudul stațiunii, îi găsim pe turiștii cu venituri peste medie. Putem observa asta cu ușurință după cozile interminabile la împinge-tava sau la chioșcurile care vând gogoși, hamsii prăjite, porumb fiert ori fast food de tot felul. Cu doar câțiva lei, aici te bucuri de prânz bogat imediat. Primează prețul, în alegerea turiștilor și mai puțin ambientul sau alte detalii.
„E mai ieftin decât anul trecut. Și șezlongul, prețurile sunt ok. Și meniul zilei e 30 și ceva de lei, nu e foarte scump”, spune o turistă.
„La 100 de lei ne ajunge. Două persoane mâncăm destul de bine. Ciorbiță, felul 2 puire cu carne la tavă, orez, ce vrei tu să servești”, spune o altă turistă.
Turist: Luăm două mese pe zi și prețurile variază între 50 și 70 de lei. Nu e mult.
Reporter: 1.000 de lei numai mâncarea.
Turist: Da, dar ce e 1.000 de lei..?
De la 1 septembrie va intra în vigoare programul Litoralul pentru toți, iar prețurile se vor ieftini considerabil. De la cazare, mâncare și până la șezlonguri, toate vor fi aproape la jumătate de preț.