dobroge.tv

Live

Show cu lasere și concert live la Adamclisi. Timp de trei zile, Cetatea Tropaeum Traiani va fi în centrul atenției în cadrul celei de-a treia etape a Festivalului cetăților antice dobrogene

10 august 2023
Publicitate

Se anunță spectacol total în acest weekend la Adamclisi. Timp de trei zile, Cetatea Tropaeum Traiani se va afla în centrul atenției în cadrul celei de-a treia etape a Festivalului cetăților antice dobrogene. Lasere, lumini, culori, un concert live, un show pirotehnic, dar și alte câteva surprize vor fi principalele ingrediente ale unui sfărșit de săptămână care se anunță memorabil. Duminică, în noaptea de Perseide, se va organiza și un concurs de fotografie, iar cea mai reușită poză va fi premiată de organizatori.

Cea de-a treia etapă a „Festivalului cetăților antice dobrogene“ și totodată cea mai amplă din cadrul proiectului de până acum are loc în acest weekend la Cetatea Tropeaum Traiani de la Adamclisi. 

Timp de trei zile constănțenii și turiștii aflați pe litoral vor avea ocazia de a participa la activitățile pregătite de organizatorii evenimentului, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Asociația Culturală Obsidian. Întregul eveniment va fi deschis oficial vineri, la ora 17, cu o conferință de presă, apoi cei interesați vor putea vizita Muzeul Arheologic Adamclisi, în cadrul tururilor ghidate pregătite de reprezentanții instituției.

Garda de onoare a armatei romane va fi și ea prezentă și îi va întâmpina pe participanți la Cetatea Tropaeum Traiani. Aici va fi amenajat un târg de promovare a produselor locale unde participanții la festival vor putea interacționa direct cu producătorii expozanți și se vor bucura de tradițiile și obiceiurile dobrogene. 

 Evenimentele dedicate Cetății Tropaeum Traiani vor continua sâmbătă după amiază când va fi organizat, începând cu ora 16, un atelier ceramic. În cadrul acestuia toți cei interesați, vor putea afla tainele olăritului și vor deprinde primele mișcări în manevrarea lutului. 

Odată cu lăsarea serii va începe cel mai mare show de lasere de pe litoral din această vară, în cadrul căruia monumentul de la Adamclisi va fi „îmbracat“ în totalitate în imagini și culori. În paralel, o trupă de dansatori profesioniști va pune în scenă un moment special din care nu vor lipsi efectele pirotehnice. Seara se va încheia cu un concert live susținut de bine cunoscutul artist Dan Helciug și trupa sa.

Duminică, în cea de a treia zi a evenimentelor dedicate Cetății Tropaeum Traiani în cadrul „Festivalului cetăților antice dobrogene“, va fi organizat un nou atelier ceramic, pentru ca o dată cu lăsarea întunericului să înceapă lucrările atelierului de fotografie pregătit de organizatori. Acesta se va încheia cu un concurs având ca temă monumentul de la Adamclisi și Perseidele, un fenomen astronomic spectaculos ce are loc anual, la începutul lunii august. 

De altfel, specialiștii din cadrul Planetariului de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vor organiza un workshop dedicat exclusiv Perseidelor, în cadrul căruia vor expune pe larg fenomenul și implicațiile sale. La finalul concursului de fotografie, un juriu specializat va analiza operele participanților și va desemna câștigătorul premiului de o mie de lei pus la bătaie de organizatori. 

Obiectivul general al „Festivalului cetăților antice dobrogene“ este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233