Prima „misiune”, un succes. Elevii Școlii Militare de Maiștri Militari ai Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” au terminat cu brio cei doi ani de școlarizare
Emoții mari au avut și absolvenții Școlii Militare de Maiștri Militari ai Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”. Mândrii că au terminat cu brio cei doi ani de școlarizare, de astăzi, tinerii pot urma o carieră în domeniul militar. Dragostea pentru patrie, speranța și dorința de a purta uniforma militară, i-a ajutat pe cei 113 absolvenți să absolve cu note mari.
Șeful promoției de anul acesta, maistru militar Silviu Păun, are 28 de ani și a urmat cursurile specialității Radiolocație navală. Tânărul s-a remarcat constant, prin rezultate deosebite, iar mai departe a optat pentru o funcție la bordul fregatei „Regina Maria”.
„Acești doi ani au fost complicați, dar am reușit cu succes să trecem peste această perioadă. Abia așteptăm acest moment important din viața noastră. Am emoții, mai ales că trebuie sa țin un discurs în fața formației”, a declarat Silviu Păun, maistru militar clasa a V-a.
În fruntea listei cu cele mai mari medii a fost scris și numele Elenei, una dintre puținele fetele de la școala miliară. Uniforma militară se contopește armonios cu personalitatea și atitudinea șlefuită atent în cei doi ani. Deși recunoaște că la început a fost dificil, pasiunea pe care o are pentru această meserie a făcut-o să treacă peste toate piedicile întâlnite de-a lungul anilor.
„Sunt foarte multe emoții în acest moment, cred că și colegii simt la fel ca și mine. Ne bucurăm că am încoronat cu succes acești doi ani plini de muncă și de reușite”, a declarat Elena Stemate, absolventă Școala Militară de Maiștri Militari ai Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.
Provocările de care s-au lovit cei 113 absolvenți ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale n-au fost tocmai ușoare. Au fost doi ani grei, care au contribuit în totalitate la maturizarea și responsabilizarea tinerilor. Dascălii au adăugat câteva sfaturi și laude celor care au terminat studiile.
„La fel ca și generațiile anterioare, nici absolvenții promoției 2023 General Constantin Cristescu 100, nu au fost scutiți de furtunile vieții, dar știți cum se spune: O mare liniștită nu a format niciodată un marinar iscusit”, a declarat Comandor Valentin Nae, locțiitor al comandantului Școlii Militare de Maiștri Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale.
„Le urez bun venit în marea familie a maiștrilor militari, subofițerilor din sistemul național de apărare și le urez sănătate și mult mult succes în activitatea profesională. Îmi doresc să vă aduceți contribuția la îndeplinirea misiunilor ce revin întregului sistem național de apărare”, a declarat Marius Irimia, maistru militar de comandă al Statului Major al Forțelor Navale Române.
Mândri de copiii lor au fost și părinții care au asistat de pe margine la festivitate.
„Suntem din Brăila și am venit să îl vedem pe Dima George Alexandru, care sperăm să facă față cu brio la acest eveniment din viața lui”, spune o mămică.
Reporter: Are emoții?
Bunică: Da..
Reporter: Cum au fost acești ani?
Bunică: Buni, au învățat ceva de la viață.
În cadrul ceremoniei, 88 de absolvenți au primit gradul de maistru militar clasa a V-a, patru absolvenți școlarizați pentru Serviciul de Telecomunicații Speciale au primit gradul de maistru militar clasa a IV-a, 13 de absolvenți, școlarizați pentru Poliția de Frontieră au fost încoronați în gradul de agent de poliție, iar 8 absolvenți, școlarizați pentru Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au primit gradul de maistru militar.